x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Măgarii – capcana din decembrie 1989 sau Aşteptând Personajul

0
Autor: Ion Cristoiu 03 Oct 2009 - 00:00
E 9:45. Pentru ora 10 fix e anunţată vizita unui Înalt Personaj. Vine la Institutul de cercetări pomi viticole ca să ia un măr. Pentru nevastă-sa, care, lovită de patima grădinăritului, vrea să sădească un măr în faţa vilei lor din munţi. În clădire domneşte înfrigurarea tipică unor astfel de momente. Femeile se pudrează şi se rujează, verificându-se minuţios în oglinjoarele scoase din poşete.

Bărbaţii îşi şterg pantofii de praf folosind hârtie igienică de la toaletă. Unii, mai pricopsiţi, îşi sacrifică batista. Nici directorul nu-şi găseşte astâmpărul. Cheamă din cinci în cinci minute secretara, pentru a o întreba dacă îi stă bine cravata. E şi un bun prilej de a-i simţi mânuţele umblându-i pe gât. Nea Tase, Portarul, umblă de colo-colo cu o mutră cătrănită. Caută pe cineva din conducere căruia să i se poată plânge. Din nu ştiu ce motive, a fost obligat să îmbrace o redingotă largă, terminată în coadă de peşte, care-l face să semene cu un lăutar.

- Am copii, şefule, nu mă faceţi de râs!, se pregăteşte el să spună şefului, pe care nu reuşeşte de loc să-l întâlnească.

Înaltul Personaj trebuie să găsească totul lună. Femeile de serviciu, în halate nou-nouţe, pândesc atente, lângă găleţi, cea mai mică urmă de noroi. Venit din livadă, unde a vrut să verifice dacă mărul e la locul lui, un cercetător de departamentul Material de sădit lasă în urma lui o dâră subţire de pământ. Zdrăngănind găleţile, vânturându-şi poalele largi, slinoase, femeile se năpustesc asupra dârei, aruncă împotriva ei găleţi de apă, apoi, arătând celor aleşi să aplaude intrarea înaltului personaj, fundul lor mare, căptuşit cu chiloţi de finet, încep să frece de zor parchetul.
*
Verificări
Spre seara lui de 23 decembrie 1989, s-a zvonit prin sat că teroriştii vor veni cu măgari-capcană pentru a arunca în aer Combinatul dinspre munţi. Echipele de control instalate la intrările în sat au aşteptat însă zadarnic ivirea unui măgar. E drept, pe la miezul nopţii, la punctul de control dinspre Oraş s-a prezentat un ins ţinând un cal de căpăstru. Pretindea că îl scosese în dimineaţa acelei zile din spitalul de boli nervoase şi, pentru a-i convinge, îl puse să mihohotească.

Animalul căscă botul, dar, în loc de mihohotit, scoase un miorlăit de motan furios. Deşi au verificat actele calului, ba chiar şi calul, cu o atenţie deosebită, insistând mai ales pe potcoave (în care puteau fi pitite puşti-mitraliere), n-au putut ajunge la concluzia că e măgar.
*
Panou
Pe şoseaua naţională, cum faci curba, îţi face cu ochiul reclama la un restaurant. De forma unui şorţuleţ de ospătăriţă cu nuri, panoul formulează o întrebare scurtă:
- Ţi-e foame?
Nu-i musai să răspunzi. E ceea ce se cheamă o întrebare retorică. Răspunde tot cel care a pus-o:
- Da!

Câţiva metri mai încolo, un panou de forma unei lopeţi, dintre cele cu care se scoate pâinea din cuptor, dă de înţeles că acolo, în aşezământul de pe dreapta, s-ar afla chiar un restaurant. În limbajul universal al călătorilor pe apă, pe uscat şi chiar în aer, un cuţit şi o furculiţă - şi nu oricum, ci încrucişate - nu pot face trimitere decât la un loc în care se haleşte. Folosind, desigur, cuţitul şi furculiţa, nu mâna.

Faci la dreapta, pătrunzi cu maşina pe un maidan despărţit de şosea de un şanţ, peste care treci niţel prudent, şi opreşti în faţa hardurghiei. Stârnită de zgomot, iese din clădirea de bârne şi scânduri o femeie care poate fi la fel de bine bucătăreasă, nevasta patronului (după înfăţişare, în nici un caz, amanta), contabila sau o inspectoare de la Bucureşti. N-au nimic de mâncare. N-au putut pregăti nimic, deoarece s-a întrerupt curentul şi plita electrică n-a funcţionat. La o masă de pe maidan, fără faţă de masă, direct pe scândură, o familie mănâncă de pe o bucată de ziar cârnaţi sleiţi cu ardei la oţet. Capul familiei e gol până la brâu, în şort şi şlapi. Înfulecă lacom.

Nevasta - mărunţică, ştearsă - ciuguleşte din carnea ardeiului roşu. Cei doi copii - un băiat şi o fetiţă - îşi dau unul altuia în cap cu o morişcă luată de părinţi de pe drum, de la un vânzător ambulant. Clopoţind coşbucian, câteva vaci, având flori la tâmple, ca nişte leliţe de la un spectacol folcloric, pasc pe tăpşanul din apropiere, ridicând din când în când privirile lor umede, fără a consemna totuşi ce se întâmplă în jurul lor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de