x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Magazinul de antichitati

0
29 Mai 2004 - 00:00

(preturi promotionale la management retro, a la anii ’60)

Pe strada Globalizarii, colt cu Economiei de Comanda, s-a deschis acum cativa ani un mic magazin de antichitati.

Deschis e un fel de a spune: magazinul nostru n-are orar de functionare nici in ziua de azi. Nu exista nici vitrina, si nici firma pe care s-o poti citi - doar un carton pe care scrie de mana (cu carioca verde) "Active", agatat in geamul de la intrare. Ferestrele sunt mascate cu niste jaluzele - galbui probabil in prima tinerete, acum aproape maro din cauza prafului. Nu poti zari nimic inauntru, iar manerul de la usa e ruginit si probabil populat de bacteriile acelea care provoaca tetanosul sau turbarea - dupa cum ti-e soarta.

Daca ai sansa sa fie deschis cand treci pe acolo si ai vreme sa intri, primul lucru pe care il vezi in fundul magazinului e un vanzator cu sort de cauciuc si maneci suflecate pana la cot, cu ochelari de soare negri si barba de trei zile. In jurul lui, pe rafturile de mahon ministerial, ca de farmacie, stau o multime de dosare. Pe unele, praful le-a fosilizat aproape, altele par abia scoase din imprimanta. Nici o alta marfa nu e in magazin si nicaieri nu vezi vreo eticheta cu pretul. De fapt, exista un singur inscris, asezat stramb intr-un cui: "Intreprinderea vanduta nu se primeste inapoi si nu se schimba". Daca mesajul acesta nu te sperie si reusesti totusi sa ajungi la tejghea, indrazneala ti-este rasplatita cu vederea dintelui de aur al vanzatorului, care se apleaca spre tine si te intreaba: "Cati bani ai, domnu’ client?".

Nu stiu cati dintre dumneavoastra ati inteles parabola, pe care recunosc ca am ingrosat-o putin. Magazinul de antichitati e de fapt o suma a institutiilor noastre care s-au ocupat cu privatizarea in ultimul deceniu si jumatate. Sigur, cele mai multe au fost institutii somptuoase, cu cladiri de otel si sticla si covoare persane. Insa asta era ce se vedea dinspre partea noastra. Pentru oaspeti, magazinul nostru de uzine si fabrici a fost mai mereu privit ca o consignatie suspecta, cu marfa cu defecte abil ascunse de vanzator, si el un tip cu care n-ai vrea sa te intalnesti pe o alee intunecata.

Magazinul nostru a vandut incet si ieftin de cand se stie. Explicatia cea mai frecventa e aceea ca noi n-am putut pune pe taraba decat o industrie imbatranita si bolnava. Insa nu poate fi doar asta - Polonia, de exemplu n-a avut mamuti industriali mai mici si energofagi de mai mic litraj. De fapt, in dosarele din magazinul nostru de antichitati nu se ascund doar prese mari de fonta, poduri rulante mancate de rugina si hale la fel de mari ca salinele (dar imposibil de valorificat prin turism...). Altul e defectul in marfa noastra la mana a doua - un anume tip de management, un fel de a privi ierarhiile, un model de sef de companie de stat, structuri de business care ucid creativitatea si-i fugaresc pe tinerii cu idei tocmai pana in Canada...

Lucrul acesta se vede cel mai bine in managerii pe care noi incercam, de zece ani, sa-i strecuram la pachet cu masinile, halele si terenurile. Cei mai multi, chiar si cei mai tineri se simt mai confortabil in structuri create pentru a-i controla pe subalterni, nu pentru a-i face sa munceasca pentru un obiectiv. Putini isi cresc succesori, cei mai multi cred ca scaunul e mai sigur daca nu exista un pretendent in preajma. Asta e o mare surpriza pentru straini - care descopera ca nu-si pot avansa oamenii, intrucat n-are cine sa le ia locul... Dar cea mai mare problema e modelul paternalist - acelasi care ne face sa acceptam abuzurile administratiei si sa ne uitam in sus, spre Centru, dupa solutii. In politica, acest defect sufletesc e vizibil o data la patru ani. In business, el se simte in fiecare zi, in fiecare decizie gresita a sefului, pe care nimeni n-are curajul s-o conteste. Ca si in fiecare ora pierduta de subalterni, la usa de la care se impart indicatiile. Ni se pare o scena normala, de aici, dinauntrul magazinului de antichitati. E insa teribil de demodata pentru cei care intra... Chiar daca pe usa scrie, din cand in cand, "Sales!".
Citeşte mai multe despre:   editorial,   magazinul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de