x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Magazinul "Ultima soluţie"

0
Autor: Tudor Octavian 09 Dec 2009 - 00:00
Domnul Ionescu i-a auzit pe pensionarii din micul parc al cartierului, unde se ducea fără tragere de inimă, că pe undeva, prin Domeniilor, s-ar fi deschis un magazin cu produse pentru sinucigaşi. Ce fel de produse? De calitate? Scumpe?, a întrebat domnul Creţu, care deşi avea Alzheimer şi cea mai mică pensie din parc, se interesa până şi de preţul aurului la bursele internaţionale. Păi de astea trebuincioase la o adică, frânghie, săpun, pistoale de unică folosinţă, sodă caustică, l-a lămurit domnul Potângă, cel care părea să le ştie pe toate, chiar şi numele străzii unde se găsea magazinul.

Domnul Ionescu n-a întrebat de stradă, ca să nu se interpreteze, însă chiar în după-amiaza acelei zile, în care s-a vorbit de firma "Ultima soluţie", a luat la rând uliţele din Domeniilor. În două rânduri a întrebat trecătorii de "Ultima soluţie" şi de fiecare dată a primit acelaşi răspuns: Înc-o revoluţie.

Omul, oricât de greu i-ar veni în viaţă, nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Mai ales când e hotărât să moară. Exact în clipa în care şi-a zis, gata, nu mă mai prostesc umblând după cai verzi pe pereţi, a văzut magazinul. Puteai să treci pe lângă el fără să-ţi dai seama ce vinde, fiindcă în vitrină se găseau izmene şi cămăşi lungi şi albe de in ca nişte giulgii. De parcă patronii s-ar fi ţinut în pas cu moda în domeniul afacerii lor.

Domnul Ionescu a intrat în magazin, privind spre rafturile cam sărăcăcioase, ca unul care cumpără brânză ori salam la un butic din apropiere ca să nu piardă vremea la Mall. În rafturi erau tot felul de lucruri, dar la ce slujeau ele nu puteai să-ţi dai seama, dacă nu întrebai. Pe de altă parte, domnul Ionescu nu prea avea chef să pună întrebări. De altfel, nici nu era nevoie, pentru că un vânzător gras şi încet la mişcări i-a pus în faţă un formular având mai multe pagini format A4. Aşa e regula la noi, a zis grăsanul. Nu că nu ne-am putea înţelege şi altcumva, dar şi-a băgat nasul statul şi trebuie completat.

Înainte de a se apuca de scris, domnul Ionescu a citit atent formularul. Ştiu ce vreţi să-mi spuneţi, a făcut grăsanul, dar legea e lege. Statul nu iese niciodată în pierdere. Foarte bine, e dreptul matale să-ţi iei zilele, dar dacă laşi datorii în urmă, cine o să le plătească? Apoi, chestia cu moştenirea. Cine achită taxele de succesiune? Cât despre motivele pentru care vrei să-ţi pui cinghelul de gât, e pentru statistici.

Şi aici stăm prost. Ne-au luat-o înainte ungurii şi mai e puţin şi ne întrec şi bulgarii. Lor le reuşeşte mai des ca nouă. Din trei tentative, bulgarilor le ies două. Aş dori ceva rapid, fără dureri, a spus domnul Ionescu. Nu vă supăraţi că pun şi eu o întrebare, aşa, ca prostu', dar arătaţi bine, sunteţi îmbrăcat bine, otrava costă mult, deci aveţi resurse. De ce vreţi să muriţi? Nu că vreau musai să mor, a răspuns domnul Ionescu, dar nu mai am nici un motiv să trăiesc. În fiecare zi trag de timp ca să zic că fac şi eu ceva. Dacă aş dispărea pur şi simplu, cred că ai mei ar observa după o săptămână. Sunt foarte ocupaţi. Sunt viu, dar nu mai exist.

Domnul Ionescu vorbea, vorbea, dar grasul nu-l mai asculta. Auzea asta zilnic. Cum vreţi otrava, a mai întrebat grasul: simplă sau cu viagra? Nu că aş bate apropoul, dar unii preferă să facă impresie şi morţi.

Acasă, domnul Ionescu a băut otrava şi s-a suit în pat cu mâinile pe piept. Numai că în loc să se ducă în lumea celor drepţi, a făcut pe el în somn. Grasul vindea otravă contrafăcută în China. Avea şi marfa bună, însă măgarul o servea preferenţial la cei de la protecţia consumatorului şi la foştii ştabi comunişti din Primăverii.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de