x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Magistrul Bratianu

0
01 Apr 2005 - 00:00

Contemporanii au trudit din greu sa explice indelungata si autoritara domnie a lui Ion C. Bratianu in zorii Romaniei moderne.

Constantin Bacalbasa se opreste, in Bucurestii de altadata, la doua dintre politicile atotputernicului sef al liberalilor. Prima: neincetata preocupare de a atrage in partid si la guvernare tot ce avea excelent Romania momentului ca profesionalism. Astfel, zice Bacalbasa, Ion C. Bratianu ii pandea pe cei mai buni studenti romani de la Paris pentru a-i atrage de partea sa: "Pe vremea de care ma ocup, liberalii - adica Bratianu - aveau in programul lor sa atraga in partid pe toti tinerii de valoare care se distingeau la studii si aveau talent. La Paris aveau un fel de agentie de recrutare. Cand un student se afirma ca o inteligenta sau ca un mare talent, agentia raporta la Bucuresti; si astfel, tanarul era angajat din vreme, mai inainte de a-si termina studiile, dupa cum a fost o vreme obiceiul ca sa fie inchiriate casele in constructie inca de cand erau de rosu. Agentia oferea tanarului, si cu anticipatie chiar, o situatie intotdeauna foarte rentabila".

Sub acelasi semn, premierul cauta oameni valorosi si in tara, chiar si in randul Opozitiei. Bacalbasa crede ca era o politica impotriva adversarilor politici.

O alta politica definitorie pentru Ion C. Bratianu: sa nu-si faca adversari. C. Bacalbasa surprinde in asta o deosebita sensibilitate la real. Fondatorul dinastiei bratieniste nu era bolnav de autosuficienta, nu se credea infailibil. De mirare, daca ne gandim ca guvernase doisprezece ani intruna, dominand zdrobitor scena politica a Romaniei mici: "Cu toata popularitatea mare ce avea, cu tot sprijinul regelui Carol, desi razboiul, independenta si inaltarea tarei la rangul de regat ii dadeau o mare superioritate asupra tuturor celorlalti barbati politici din tara, totusi el nu se simtea sigur pe putere atat timp cat multe inteligente superioare ii erau potrivnice si se organizau spre a-l combate."

Pentru ilustrarea acestui adevar, Constantin Bacalbasa reda felul prin care Ion C. Bratianu a rezolvat asa-zisa problema Politimos. Constantin G. Politimos era presedintele Tribunalului din Tirgoviste, "un om de o mare corectitudine si de un caracter inflexibil". Liberalii vor sa scape de acest personaj incomod, care le incurca toate socotelile. Si cele tinand de matrapazlacuri, si cele tinand de promisiunea facuta unui client politic ca va primi postul de presedinte al Tribunalului. Toate incercarile de a-l muta intr-o alta parte dau gres. In vremurile de azi, si nu numai, chiar si in vremurile de ieri si de maine, un om de puterea lui Ion C. Bratianu, ba chiar si unul la inceput de autoritate, s-ar fi silit sa-l inlature pe C. Politimos. Ce face Ion C. Bratianu? Scena povestita de Constantin Bacalbasa merita reprodusa in intregime, deoarece poate fi o lectie pentru politicienii romani din toate veacurile: "Intr-o zi de vara, Politimos primi la Targoviste o telegrama directa de la Ion Bratianu, prin care-l ruga sa ia primul tren si, de la gara, sa vina direct la dansul acasa. In fata invitatiunii urgente, Politimos, in adevar, lua primul tren, veni la Bucuresti, se urca intr-o birja si trase drept la casa primului-ministru.

Bratianu isi calculase toate efectele. Trenul de Targoviste ajungea in Gara de Nord la ora 7 si un sfert, deci Politimos trebuia sa fie la dansul tocmai in timpul mesei de seara. In adevar, Bratianu, inconjurat de familie, era la masa, cand sergentul il anunta ca Politimos a sosit. Primul-ministru nu ordona ca Politimos sa fie introdus, ci se scula de la masa si se duse sa-l primeasca in persoana.

Bietul Politimos era aiurit. Cu sila Bratianu il lua de brat, il impinse in sala de mancare si ordona sa i se puie un tacam la masa. Bineinteles totul era pregatit mai dinainte.

Dupa ce masa se sfarsi, Politimos incantat ca fusese primit ca un intim amic al familiei, fu introdus in cabinetul de lucru. Si aci, Bratianu juca scena cea mare:
- Draga Politimos, te-am chemat ca sa-mi faci un serviciu mare, mare de tot! Dar te conjur sa nu ma refuzi!
- Domnule Bratianu, spuneti!...
- Am intrat intr-o mare incurcatura din care numai tu ma poti scapa. Fagaduieste-mi ca nu ma vei refuza.
- Domnule prim-ministru, sunt la ordinele dvs.!
- Iata despre ce e vorba. A ramas vacant postul de director general al inchisorilor, dar sunt zece candidati. Pe unul il sustine beizadea Milica, pe altul generalul Leca, pe al treilea Slatescu, pe al patrulea Campineanu! Pe cine sa numesc, pe care sa-l satisfac? Si atunci m-am gandit la tine. Ori pe care candidat a-si numi multumesc pe unul si supar pe toti ceilalti. Dar cand voiu numi pe Politimos toti isi vor pleca capetele.

Politimos era zapacit. Pe vremea aceea directia inchisorilor era una din cele mai inalte functii in stat, de aceea Politimos era incantat de ceea ce i se intampla. Si fireste, primi. (...) Aceasta era maniera lui Ion Bratianu de a manui oamenii".

In notele competente la editia din anul 2000 de la Albatros, Tiberiu Avramescu tine sa puna lucrurile la punct:
"Relatarea lui Bacalbasa, astazi destul de greu de verificat, pare a fi reala, nu insa in toate detaliile".

La vremea numirii sale ca director general al Penitenciarelor, Politimos nu era presedinte de Tribunal, ci prefect de Dambovita.

Indiferent daca scena a avut sau nu loc, ea joaca rolul faptului exemplificator. Pentru a-si rezolva interesele, Ion C. Bratianu stia sa fie si modest.

NIMIC NU SE PIERDE

18 aprilie 1939. Aflat in vizita la Berlin, Grigore Gafencu, ministrul Afacerilor Straine al Romaniei, se intalneste cu Joachim von Ribbentrop, seful diplomatiei germane. Dupa inutila vizita de la Londra, regimul Carol al II-lea cauta sa se puna bine cu Hitler.

LUMEA PRIN CARE TREC

Cultul presei straine


Tot ceea ce apare in presa straina despre Romania e reprodus azi in presa moldo-valaha ca si cum ar fi vorba de Tablele Legii lui Moise. Nu de putine ori textele sunt niste corespondente trimise gazetei de la Paris sau de la Berlin de catre un romanas de-al nostru, cu pat inchiriat in cartierul Drumul Taberei. Pentru bastinasii de la poale de Carpati nu conteaza. Parerile romanasului capata valoare de litera de Evanghelie din simplul fapt c-au fost tiparite la Paris si nu la Bucuresti. Astfel asa-zisa parere a strainatatii functioneaza din plin, ca autoritate de Mohamed Sultanul, in galceava interna. Complot de provincie a lumii bune, occidentale, prostie de Fratautii de Sus ai Europei!

Nu e insa o noutate. Le cererea jurnalului vienez Die Zeit, Caragiale scrie pamfletul 1907. Din primavara pana-n toamna. Cateva note. Interesata de intamplarile din Romania - o rascoala la inceput de secol XX - redactia cauta pe cineva care sa-si dea cu parerea. Se ofera Caragiale, care-si asigura traducerea in nemteste printr-un publicist berlinez din cercul lui Mite Kremnitz.

Prima parte a pamfletului vede lumina tiparului la 3 aprilie 1907. Numarul din 6 aprilie 1907 al cotidianului craiovean Monitorul publica varianta romaneasca. Nu oricum, ci incheiata cu precizarea Din jurnalul vienez "Die Zeit".

Sub titlul mai mult decat semnificativ Cum ne judeca strainii, conducerea gazetei da textului valoarea de Autoritate indiscutabila:

"Reproducem dupa ziarul "Zeit" din Viena articolul de mai jos, pentru ca cititorii nostri sa poata vedea cum ne judeca strainii. Desi aprecierile ce se fac despre noi si firea noastra sunt cam pesimiste, totusi, citind cineva articolul de mai jos trebuie sa recunoasca, in mare parte, ca autorul are dreptate. Adevarul ustura, insa poate servi sa corijeze si pentru asta l-a reprodus".

Textul era, intr-adevar, o judecata asupra realitatilor dambovitene. Numai ca autorul nu era un strain. Era compatriotul Caragiale!

Pamfletul e o radiografie severa deloc binevoitoare, a realitatilor socialo-politice si economice de la noi. Adevarurile dezvelite de Caragiale sunt de profunzime. Daca ar fi publicat textul direct, intr-o foaie locala, nimeni nu i-ar fi dat atentie. Ajuns la poale de Carpati, prin Viena, pamfletul e primit cu autoritatea lucrului judecat de straini.

BARFE

Un semnal trimis rusilor


La sedinta CPEx din 21 august 1968, Ceausescu propune infiintarea garzilor patriotice. Initiativa nu e anuntata in cuvantul introductiv, consacrat masurilor luate de Prezidiul Permanent, cu putin timp inainte. Cu ea intervine Nicolae Ceausescu dupa ce luasera cuvantul mai multi lideri ai partidului, toti solidari cu pozitia secretarului general al PCR. Cand Dumitru Popescu isi incheie discursul, spunand ca "acesta este singurul mod de a proceda", se vara si Ceausescu in vorba: "Cred ca in situatia creata, ar fi bine sa ne gandim la reinfiintarea garzilor muncitoresti, ca unitati inarmate ale clasei muncitoare, pentru apararea cuceririlor revolutionare ale poporului nostru."

Seful partidului se limitase la muncitori. Colegul sau mai varstnic, Petre Lupu "se gandeste" insa si la tarani. E, totusi, prudent, nu stie cum va reactiona Ceausescu: "Sa facem ceva si cu taranii."

Ceausescu se invoieste: "Sa facem tot garzi patriotice si la tara."
Cercetatorii anticomunisti l-au mustrat pe fostul Secretar general, pentru ca nu s-a referit la Armata, singura capabila de rezistenta mai acatarii la o posibila invazie. Liderul de la Bucuresti e insa mult mai destept decat viitorii analisti ai deciziilor sale. El pariaza pe Garzile patriotice dintr-un motiv de abilitate politica. Rusii trebuie sa fie atentionati ca vor intampina o serioasa rezistenta populara. E ceea ce ar fi trebuit sa se intample in Cehoslovacia. Daca cehii n-ar fi fost un popor lesne conciliant cu orice invadator!

Astfel, crearea garzilor patriotice era un semnal dat rusilor. Apeland la limbajul lor bolsevic.

SAPTAMANA VIITOARE
Caragiale despre presa de azi

Citeşte mai multe despre:   editorial,   brătianu,   politimos,   bacalbasa

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de