x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mâhnirea Robertei şi drama lui Moni

0
Autor: Razvan Barbulescu 14 Mar 2009 - 00:00

Aş fi vrut să încep cu drama lui Moni, dar întâmplarea Robertei e mai aproape de criză, crize mondiale, locale etc. În ziua aia, preşedinta Camerei Deputaţilor, dna Roberta Anastase, a venit la serviciu chiar bine dispusă. Tâmpenia cu scaunele i-a făcut însă moralul ferfeniţă. Dacă e important lângă cine stai în viaţă, dacă e  important lângă cine ai biroul, cum să nu conteze pe cine ai alături în sala de şedinţe?



Ei bine, alături de Roberta Anastase era Adrian Năstase. Soarta s-a arătat ingrată ca într-o povestioară de Daniil Harms. Să te cheme Anastase şi în culmea carierei să dai peste Năstase.

Aţi priceput că Roberta nu-l suportă pe Adrian. Deci au venit la slujbă, preşedinta şi al doilea vice, şi a început nebunia. Potrivit cutumelor, Adrian s-a proptit în stânga scaunului preşedintelui. Preşedinta a sărit ca arsă. A virat-o în partea cealaltă. Adrian după ea. Roberta a prins viteză. Avea deja un tur avans. Adi s-a prins la şmecherie şi a început să alerge invers, ca să-i taie calea. Roberta se-aruncă pe scaune ca de la trambulina de trei metri şi aplică fulgerător principiul gospodinelor la Obor, care se năpustesc în metrou pline de sarsanale. Se aşază triumfătoare, pune în stânga o geantă, în dreapta laptopul, ca să ocupe locuri pentru membrii cu care lucrează eficient şi să nu vină fiara. De jos se uită victorioasă în ochii lui Adrian. Atunci s-a petrecut minunea. Privirea ageră a Robertei l-a făcut pulbere. Adrian a exclamat ca în faţa unei revelaţii: Doamne, frumuseţea trece, dar privirea aceea pătrunzătoare, Doamne, privirea aceea nu cred că va dispărea vreodată…

De aici scandalul. Că luându-se de privirea ei, suspina Roberta, ar fi făcut-o proastă. Fiindcă zicala corectă e: frumuseţea trece, prostia rămâne. Că e sub demnitatea lui de bărbat, de om politic, de al doilea vice. Adi zice: Domne, de fapt, dna Roberta nu vrea să văd că ea conduce şedinţele citind bileţele cu modul de întrebuinţare a funcţiei. Şi mai urmăreşte şi rândurile cu degetul. A, dacă e vorba p-aşa, sare Roberta, vreau să fiu precisă: nu-l mai suport p-ăsta. De când ne ştim, doar miştocăreli, bancuri, aroganţe… mă perturbă cât nu se poate, mă ironizează de la obraz şi-n plen, se ia de procedurile mele. Şi chicoteşte. Chicotitul ăsta mă scoate din minţi. Europeanul dracului! Băi, faci o glumă, două, te dai deştept, perturbi o membră cât o perturbi, băi, da am o funcţie, sunt şefa ta pân’ la urmă, ce mama… e în stare să-mi pună şi pioneze pe scaun, cum să conlucrăm… Mâine, poimâine, dacă-l mai rabd, mă trezesc că mă ciupeşte de undeva tocmai la concluzii.

Ultimul act. După trei sferturi de oră, Zgonea, secretarul Camerei, se bagă-n vorbă ca şi cum ar fi înţeles şi explică pentru proşti: Dom’le, asta cu scaunele e o chestiune de principii şi dorinţă de repoziţionare.

Dl Năstase (satisfăcut): Aş! O intimidez. Intelectual.

Dna Anastase (cu ultimele puteri): Vezi, Zgoneo, vezi? (Cortina)

Şi acum despre Monica Columbeanu. Moni e sătulă de România, ţară care de la an la an a devenit mai strâmtă pentru ambiţiile ei, mai lăbărţate în acelaşi ritm. Sătulă de presa abjectă care o muşcă de viaţă, constată că munţii, văile, râurile şi ramurile băştinaşe, de la Bacău la Izvorani via Milano, nu mai corespund devenirii sale spirituale postliceale.

Ziarele de scandal au pus-o la pământ: Moni fără chiloţei, Moni îl face pe Iri cu italianul, Moni şi-a concediat servitorii… Nimic despre inteligenţa lui Moni, despre performanţele intelectuale, despre proiecte (vorba ăleia, de viitor), despre simţăminte, cărţi citite, nimic despre expoziţiile pe lângă care trece zilnic. Nimic, zdrenţelor, nimic! Unde găseşti o vorbă bună despre dialogurile adânci de noapte cu Iri, când ea întreba din priviri, iar Iri îi răspundea “îhî”? Cine mai dezvăluie detalii despre hoinăreala lor prin Paris când Iri exclama “mişto”? Iar ea îl privea ca o roabă de la poalele efelului. Bârfele şi răutăţile îi jignesc inteligenţa, ţara îi sufocă aspiraţiile. Până când mama dracului?

Prin plecarea lui Moni, tinerele din Bacău şi celelalte judeţe pierd un model, dar câştigul e pe măsură. Iri rămâne. Pe cât e Moni de trecătoare, pe atât e Iri de veşnic. Petrecerea definitivă a lui Moni peste graniţă e şansa vieţii fetelor de gimnaziu: locul e liber.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   moni

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de