x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „Mai învârte, Doamne, roata”

„Mai învârte, Doamne, roata”

de Florin Condurateanu    |    21 Oct 2015   •   07:16

„Juriul îmi acordase trofeul «Floarea din Grădină», se convinseseră examinatorii severi că vocea mea însemna vocea Mariei Dragomiroiu, avea amprenta ei, şi nu era o copie a vocii Mariei Tănase. Totuşi, eram la început de carieră şi propunerile de a cânta în restaurante erau mai multe decât apariţiile în spectacole. Primii paşi în profesia de vârf pe scenă sunt grei. M-a încurajat naşa mea, acea artistă extraordinară, Ileana Sărăroiu. Ea m-a îndemnat să nu refuz recitalurile în restaurantele cu faimă, toţi cântăreţii de valoare aşa au început. Spunea Ileana că este un succes să capacitezi interesul celor de la mese, care lasă mâncarea să se răcească pentru a-ţi asculta cu atenţie cântul. Creşteam singură cei doi copilaşi după divorţ, şi astfel m-am descurcat. Plimbam fetiţa în cărucior, seara, vedeam cerul înstelat cu lună plină şi îmi aminteam cântecul-urare al mamei, «Lună, lună plină, norocul să vă vină, lună jumătate şi să învăţaţi carte». Am compus acest cântec frumos cu mare succes”. Maria Dragomiroiu sărbătoreşte 35 de ani de scenă, fiind una dintre marile soliste, foarte îndrăgită. Mă duceam la Craiova, în maşina condusă de Maria Dragomiroiu, care împreună cu Dan Spătaru trebuiau să cânte la o nuntă selectă în inima Olteniei. Naş era Sorin Cârţu, mire - fostul fotbalist Pavel Badea. Printre nuntaşi, personaje iubite ale Craiovei: Oblemenco. Deselnicu, Ştefănescu. Nuntă elegantă, bine organizată, discuţii cuminţi, dar parcă fără antren. Când a început să cânte Maria Dragomiroiu „Mai învârte, Doamne, roata” şi alte bijuterii ale folclorului, când a dat glas Spătaru şlagărului lui „Drumurile noastre toate”, nunta s-a trezit la viaţă, totul a înflorit, a devenit nuntă românească cu ritm şi sentiment. Până spre ziuă, Maria Dragomiroiu şi Dan Spătaru au poleit cu suflet sărbătoarea.

Ce superbe nopţi ale boemiei curgeau în restaurant când fredonau Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache sau Nelu Ploieşteanu melodia „Sunt vagabondul vieţii mele”!
 

×