x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Măicuţa Iustina, concurs de infracţiuni

Măicuţa Iustina, concurs de infracţiuni

de Andreea Căprescu    |    16 Mar 2010   •   00:00

Fetiţa care a decedat în accidentul de circulaţie, provocat de o măicuţă, nu avea nici o şansă de supravieţuire. Legiştii au stabilit în urma autopsiei că micuţa a murit în câteva secunde, în urma impactului.

"Fetiţa suferise un accident cranio-cerebral grav, iar moartea a fost instantanee. Din păcate, nimeni nu mai putea face ceva pentru salvarea ei. Practic, fata avea capul zdrobit", a declarat medicul legist Ion Neamu.


Ghinion pe capul măicuţei Iustina
Surorile de la Mănăstirea Horezu susţin că maica Iustina, autoarea accidentului nu va fi exclusă din sânul bisericii., întrucât are nevoie de sprijin pentru a traversa ghinionul abătut asupra sa.

"Dacă ar fi fost o faptă intenţionată, era vrednică de pedeapsă. Erau două suflete tineri şi cine conduce, înţelege că nimeni nu vroia să le facă rău. Intr-adevăr, avea permis de conducere de un an şi jumătate,dar este tare isteaţă, a plecat cu maşina şi prin Bucureşti. Este o nenorocire care s-a abătut asupra ei şi a mănăstirii, însă o vom primi înapoi, pentru că trebuie să se simtă ajutată. Plus că îi plăceau foarte tare copiii", a precizat maica Rafaela Nistora de la Mănăstirea Horezu.

În ziua accidentului petrecut în centrul Râmnicului, călugăriţa Iustina plecase după cumpărături, ea fiind cea care se ocupa constant de aprovizionarea lăcaşului sfânt. Oamenii legii au menţionat că măicuţa Iustina este cercetată penal, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. "Vorbim de un concurs de infracţiuni, care nu au impus însă măsura arestării, întrucât faptele nu au fost săvârşite cu intenţie. Pentru ucidere din culpă, femeia riscă între 2 şi 7 ani de închisoare. Dacă raportul medico-legal al minorei în viaţă va indica faptul că aceasta are nevoie de peste 60 de zile de îngrijiri, atunci vorbim de vătămare corporală gravă.", a afirmat comisarul Simona Dumitrică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

×
Subiecte în articol: editorial