x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mâinilor ce ţin ziarul

0
Autor: Adriana Oprea-Popescu 08 Noi 2011 - 21:00

Nu doar noua ni se intampla. Ci si voua. De luni de zile, eu ma antrenez pentru asta si-mi imaginez cum ar fi via­ta mea fara presa, fara sa scriu, fara sa duc in spate cate putin din crucile altora, fara sa ma apese grijile lor si intrebarile lor. Fara sa am habar de ei. Cum ar fi sa traiesc doar viata mea, cu doua maini stangi, cu sufletul cio­par­tit, dar mai usor, doar cu cru­­cea mea si cu intrebarile mele. Cum ar fi daca presa scrisa n-ar mai exista?

De vina pentru impasul in care ea se afla acum suntem cu totii, de­o­po­triva: ziaristi, manageri, patroni, chiar daca, intr-o absurda solidaritate, ne victimizam si punem toata culpa pe seama crizei financiare. Patronii sunt oameni de afaceri, iar presa n-a fost niciodata pentru ei mai mult decat o investitie. De bani, de ambitii, de asteptari. Managerii n-au fost in stare sa gaseasca rostul presei scrise intr-o lume devenita instabila si superficiala. Cand televiziunea si jurnalismul online au iesit, in goana dupa rating, pe centura stirilor, ei au boit presa scrisa, i-au pus dresuri de plasa si rochie din latex si au scos-o la produs. Cu batista sau fara.

Au inscris-o in competitie, fara sa stie ca presa scrisa, antrenata pentru maraton, nu va putea niciodata sa alerge pe aceeasi pista de viteza cu televiziunea. Si nici sa sara garduri, punandu-si poalele in cap, ca jurna­lismul online.

Noi, ziaristii, ne facem vinovati de starea deplorabila in care a ajuns pre­sa scrisa, pentru ca n-am avut nici­odata curajul sa ne impotrivim des­chis. Am facut, uneori, rabat de la ca­litate si am mers pe sarma, cu greutatea principiilor intr-o mana si cu speranta ca deciziile altora se vor dovedi salvatoare in cealalta, pe un drum despre care stiam ca-i gresit. Pentru ca noi, cei tarsaiti prin dele­gatii, cei cu umarul disponibil pentru plansul altora, noi, cei care am strans mainile si povestile a sute de oameni, noi, astia care ne inghesuim prin tramvaie in drum spre serviciu, privind chipurile celor de alaturi, noi stiam ce asteptari au cititorii.

Ce vor ei de la noi. Noi stiam ce greutate si ce valoare de proba are un cuvant pe hartie si-l cantaream de doua ori inainte ca el sa vada lumina tiparului. Noi stiam ca ziarele sunt calde si vii cand ies din rotativa si fosnesc si miros a cerneala. Noi stiam ca dintotdeauna ziarul a costat cat o paine si de aceea ne straduiam ca el sa tina de foame mintii si sufletului. Noi, pentru care jobul n-a insemnat doar un contract de munca, ci o misiune de onoare pe perioada nedeterminata.

Noi stiam ca ziarul este 'mama ra­nitilor', ultima sansa a celor ne­drep­­tatiti si ultima speranta a celor ne­­bagati in seama in vreo redactie de te­leviziune. Noi, fraierii care ne ata­sam de subiecte si empatizam, uman si aproape neprofesionist, facand apoi pe psihologii, pe avocatii sau pe pro­cu­rorii pentru ele. Noi, cei care avem numerele de telefon publice si care pri­mim de Sarbatori, nu cosuri cu ca­douri de la firme, ci mail-uri cu po­ze de familie. Noi, cei cu calcula­toa­rele pline de cazuri umanitare, mor­ti, pro­ce­se, copii disparuti si su­biecte de in­ves­tigatii. Noi stiam ca presa nu mai e demult. Nici a patra pu­tere in stat, nici cainele de paza al de­mocratiei, nici ingerul pazitor al li­bertatii de ex­pri­mare. Ea era ca sa fie, si noi ne pre­faceam ca suntem! Si am mers mai departe, din respect pentru meserie si pentru propriii (cu trei de i) cititori. Singurii care n-au nici o vina.

Daca nu va mai exista presa scrisa, noi vom continua sa facem umbra pamantului, cautandu-ne un rost si-o paine. Iar pamantul va continua sa se invarta... Stiu insa ca vor ramane in urma oameni pe care nimeni nu va mai avea rabdarea sa-i asculte si sa-i ajute. Povesti nescrise. Abuzuri si nedreptati, subiecte marunte ce nu fac rating la tv. Si o democratie in noapte, fara nici o lampa de veghe. Cand mainile ce tin pagina pe care-i tiparit acest text nu vor mai putea atinge ziarul...

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de