A fost o nebunie pana sa plecam. Pregatirile au durat o luna si jumatate si ne-au lasat, doi oameni in toata firea, total epuizati, ca pe niste sclavi din minele de odinioara. Cititorul roman nu trebuie plictisit cu o relatare fidela a tuturor nebuniilor birocratice: le stie si le rasstie din experienta de zi cu zi. Ce mai e pentru el povestirea - pana si dramatizata de un scriitor - aventurilor prin care-am trecut pentru obtinerea unui pasaport in regim de urgenta? Cat mai poate interesa alergatura, apoi, dupa cazier? Caci, desi printre profesorii universitari hotii de buzunare, violatorii si strangulatorii nu par a fi prea frecventi, de-un cazier, acolo, tot ai nevoie daca vrei sa lucrezi in strainatate. De asemenea, imi inchipui ca nici peripetiile notariale cu apostile, legalizari si supralegalizari nu fac deliciul cititorilor acestui jurnal. Trec deci peste ele, ca si peste zecile si sutele de alte acte, procure, facturi, inchideri de conturi, cumparaturi si alte angarale. Omul trebuie sa simta cand pleaca-n strainatate, ca sa se poata bucura mai mult dupa aceea. Daca ai masina, poti fi sigur ca-n ultima zi ti se va-ntampla un accident sau o pana, pentru ca sa poti zice: de-acum am ajuns la fund, mai mult nu mai am unde sa cobor...
Stau acum cu mainile-n buzunare in fata unei uriase ferestre, privind cum ninge peste Mariengasse... Linistea e desavarsita. Mereu, cand sunt afara, ma gandesc la cat de relative sunt toate lucrurile. In ce cosmar absurd suntem naclaiti. Cum trec pe lume toate, bune si rele. Ma gandesc la Svejk, care, persecutat in armata de un zbir de maior, ii contesta naiv autoritatea spunandu-i: "Ce este un maior fata de maretia cosmosului?". Ce sunt, intr-adevar, toti crocodilii cu care ne mancam zilele in tara, ce e Vadim, ce e Mitrea, ce e Hrebenciuc fata de maretia cosmosului? Cine-si va mai aduce aminte peste zece ani de ei? Cat de mult merita sa le deranjezi gainariile si imbuibarea?
In aerul rece al Vienei inzapezite ma simt nu numai departe in spatiu de ei toti: ma simt in alta lume posibila, in care ei, pur si simplu nu s-au nascut. Si totul ar fi perfect daca... daca perversul principiu contrar nu ar aparea si el in mintea mea, nelinistita de atata contemplatie: cateaua lui Faulkner! Cea care, in "Ursul", se arunca asupra fiarei, stiind ca va fi ucisa, dar neputand face altfel, pentru ca noi nu traim in strainatati abstracte, ci-n aici si acum, in mici, sangeroase si absurde istorii personale, in care avem demnitate si responsabilitati. Cateaua nu putea sa nu atace ursul, asta-i spuneau toate instinctele, pentru asta traia, si fara asta viata ei nu avea sens. Ea nu putea spune: "Ce este un urs fata de maretia cosmosului?".