x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Maiorul si cateaua

0
28 Feb 2005 - 00:00

A fost o nebunie pana sa plecam. Pregatirile au durat o luna si jumatate si ne-au lasat, doi oameni in toata firea, total epuizati, ca pe niste sclavi din minele de odinioara. Cititorul roman nu trebuie plictisit cu o relatare fidela a tuturor nebuniilor birocratice: le stie si le rasstie din experienta de zi cu zi.

Ce mai e pentru el povestirea - pana si dramatizata de un scriitor - aventurilor prin care-am trecut pentru obtinerea unui pasaport in regim de urgenta? Cat mai poate interesa alergatura, apoi, dupa cazier? Caci, desi printre profesorii universitari hotii de buzunare, violatorii si strangulatorii nu par a fi prea frecventi, de-un cazier, acolo, tot ai nevoie daca vrei sa lucrezi in strainatate. De asemenea, imi inchipui ca nici peripetiile notariale cu apostile, legalizari si supralegalizari nu fac deliciul cititorilor acestui jurnal. Trec deci peste ele, ca si peste zecile si sutele de alte acte, procure, facturi, inchideri de conturi, cumparaturi si alte angarale. Omul trebuie sa simta cand pleaca-n strainatate, ca sa se poata bucura mai mult dupa aceea. Daca ai masina, poti fi sigur ca-n ultima zi ti se va-ntampla un accident sau o pana, pentru ca sa poti zice: de-acum am ajuns la fund, mai mult nu mai am unde sa cobor...

Dar, cu catel, cu purcel, te vezi in fine in gara, unde esti jefuit de hamal, si-n cele din urma in tren, unde esti jefuit de zecile (nu exagerez) de - cum sa le zic? - vanzatori ambulanti care napadesc vagonul de dormit vanzand orice, de la camere foto (defecte) pana la reviste sexy cine stie cum. Fiind cu familia, nu mi se baga vreuna dintre ele pe gat, in schimb cumpar cu o suma frumusica un almanah "Divertis" din... 1999, plin de glume cu Constantinescu, Vacaru si Radu Vasile! Cartea fusese frumos ambalata in plastic, ca sa nu poti controla anul aparitiei... Ce mai conteaza? Acum sunt la Viena, intr-o casa alba si spatioasa, in care simt si eu ca respir liber prima data dupa atatia ani. Dumnezeule, cat poate fi de bine! Ce minune sa-ti eliberezi creierul de treburile eternei si fascinantei Romanii, sa uiti ca exista macar Adrian Nastase, Iliescu sa ti se para un cosmar indepartat, RAFO Onesti un basm citit undeva si uitat de mult... Sa-ti dai seama ca timp de un an ti-ai mancat mintea cu jurnalele de stiri, cu revista presei, cu Cristoiu, cu C.T. Popescu, cu Nistorescu, cu Stelian Tanase si ca i-ai dat atentie (chiar si neatenta) lui Mutu... Ca ai risipit sute de ore scriind articole politice (tu, care pana acum cativa ani nici nu stiai pe ce lume traiesti), ore in care ar fi trebuit sa scrii carti sau sa faci orice alt lucru care inseamna ceva...

Stau acum cu mainile-n buzunare in fata unei uriase ferestre, privind cum ninge peste Mariengasse... Linistea e desavarsita. Mereu, cand sunt afara, ma gandesc la cat de relative sunt toate lucrurile. In ce cosmar absurd suntem naclaiti. Cum trec pe lume toate, bune si rele. Ma gandesc la Svejk, care, persecutat in armata de un zbir de maior, ii contesta naiv autoritatea spunandu-i: "Ce este un maior fata de maretia cosmosului?". Ce sunt, intr-adevar, toti crocodilii cu care ne mancam zilele in tara, ce e Vadim, ce e Mitrea, ce e Hrebenciuc fata de maretia cosmosului? Cine-si va mai aduce aminte peste zece ani de ei? Cat de mult merita sa le deranjezi gainariile si imbuibarea?

In aerul rece al Vienei inzapezite ma simt nu numai departe in spatiu de ei toti: ma simt in alta lume posibila, in care ei, pur si simplu nu s-au nascut. Si totul ar fi perfect daca... daca perversul principiu contrar nu ar aparea si el in mintea mea, nelinistita de atata contemplatie: cateaua lui Faulkner! Cea care, in "Ursul", se arunca asupra fiarei, stiind ca va fi ucisa, dar neputand face altfel, pentru ca noi nu traim in strainatati abstracte, ci-n aici si acum, in mici, sangeroase si absurde istorii personale, in care avem demnitate si responsabilitati. Cateaua nu putea sa nu atace ursul, asta-i spuneau toate instinctele, pentru asta traia, si fara asta viata ei nu avea sens. Ea nu putea spune: "Ce este un urs fata de maretia cosmosului?".

Imi voi duce viata mai departe, deci in mica lume romaneasca, in mocirla si-n turpitudine. Voi scrie ceea ce gandesc pana-mi va cadea stiloul din mana. Dar rog Cerul sa-mi dea, din cand in cand, cate o Mariengasse inzapezita, unde sa uit, o vreme, de toti si de toate...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de