x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Maltratată ca la KGB și Gestapo

Maltratată ca la KGB și Gestapo

de Florin Condurateanu    |    18 Aug 2015   •   07:02

În fiecare maşină, şoferul are o sticlă cu apă să spele parbrizul de noroi. Ei, violatorii, nu ţineau în maşina proprie apă, aveau o sticlă cu ţuică. Leşinată după ore întregi de maltratări sexuale din partea fiarelor cu chip întâmplător de om, eleva violată a fost scoasă din pierderea de cunoştinţă prin stropirea cu ţuică şi abuzarea nemiloasă sexuală a continuat spre plăcerea grupului. În beciurile Gestapo-ului şi ale KGB-ului, cei leşinaţi erau treziţi din leşin pentru continuarea torturilor din anchete cu găleţi cu apă. Scenă apropiată de chinurile cumplite trăite de eleva care implora să fie dusă acasă la părinţi, că ea venea de la şcoală. Să nu avem timidităţi în faţa cuvintelor, tinerii cu figuri de brute care au tâlhărit cu violenţă sufletul şi corpul adolescentei sunt pur şi simplu nişte bestii. Au sfidat masculii în haită toată opinia publică, erau îmbrăcaţi după moda ultimei ore, niciunul nu părea obosit de vreo muncă, locul lor de muncă era câmpul unde violau fără pic de milă. Mulţi tineri din satele ţării, neavând unde lucra, pleacă la mii de kilometri lăsând acasă copiii şi părinţii bătrâni oftând, iar ei seara udă perna de lacrimi de dor de-acasă. Nu păreau să sufere de sărăcia locurilor de muncă violatorii de visuri ale liceenei din comuna vasluiană. Hoţii ăştia de vise ale unei fete care nu-şi va mai îndeplini o plimbare romantică cu un îndrăgostit de ea merită ani de puşcărie fără eliberare condiţionată. Iar unii dintre consătenii revoltaţi pe toată lumea cum că a fost făcută de râs comuna lor să înţeleagă că brutele violului au terfelit numele localităţii lor. Ei n-au căzut în plasa unor plăceri de moment apărute din senin, ei au făcut premeditarea premeditărilor.
 

×