x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mămăliguţă cu brânză şi smântână

0
Autor: Tudor Octavian 16 Iul 2009 - 00:00

S-a întâmplat să stau la masă, cu nişte ani în urmă, lângă Henri Cartier-Bresson, cel mai mare fotograf artist din Franţa şi unul din cei mai faimoşi artişti ai camerei foto din întreaga istorie a genului.



Venise în România, în vizită la Lena Constante şi Harry Brauner cu care, datorită lui Victor Brauner şi altor români de marcă din Paris, se împrietenise înainte de război şi păstrase pe viaţă prietenia.

Când i-am fost prezentat, mânca mămăliguţă cu brânză şi smântână, aşa că momentul, care altfel ar fi putut avea antren şi măreţie, nu avea. Am simţit mai multă bucurie şi am trăit mai intens clipa de graţie, când am primit de la Lena Constante albumele de fotografii, care-l făcuseră celebru pe Henri Cartier-Bresson. Am avut mai complet sentimentul providenţei, decât în imediata vecinătate a geniului, în condiţia acestuia de om care mestecă şi se şterge cu şerveţelul la gură înainte de a-mi adresa câteva cuvinte de bun venit.

Ca şi în alte situaţii, comparabile ca importaţă, n-am avut nici o reacţie semnificativă pe loc, dar ulterior, trecând anii, am compensat, amintindu-mi cu tot mai mult suflet de ele. Faptul e de înţeles. Suntem învăţaţi că marii oameni au trăit cândva, nu că le suntem contemporani şi că ne pot fi chiar vecini de bloc. Despre supradotaţi se vorbeşte ca despre sfinţi, în termenii unei evlavii care ne face să gândim că supradotaţii trebuie să emane duh de genialitate. Probabil că şi emană, iar defectul e la noi, că nu avem organ pentru acest duh.

În zilele de după întâlnirea cu Henri Cartier-Bresson, mi-am forţat memoria căutând să resuscitez nişte secvenţe de ţinut minte pentru totdeauna. Nu ştiam că lucrurile se pot petrece şi altfel: să ţi se blocheze percepţiile în timpul real, dar să te sensibilizezi mai apoi, pe măsură ce judeci şi te detaşezi de efectul banalului. În definitiv, ce mi se întâmplase? Mâncasem şi eu o mămăliguţă cu brânză şi smântână, la masa unor personalităţi, iar dialogul nu urcase deloc în sfere înalte.

Oricât de vestit şi de spiritual ar fi un om, el nu-şi risipeşte în gol darurile cu care l-a înzestrat natura. La mâncatul mămăligii cu brânză şi smântână, am fost chiar mai bun ca Henri Cartier-Bresson, pentru că mi-am mai umplut o dată farfuria. Că a fost de emoţie şi nu de foame, nu contează. Important e că, scurgându-se anii, am conştientizat, pornind de la neîmplinirile şi normalitatea acelor ore, un scenariu de întâmpinare în relaţia cu oamenii de seamă.

A trebuit să mă întreb de mai multe ori ce-i cu mine, ca să-mi dau drumul la simţăminte, să mi le cunosc şi să mi le ordonez. Să-mi educ trăirile în prezenţa unor persoane excepţionale. Iar cel mai mare câştig a fost că având de acum o sumă de repere ale importanţei la semeni, am rămas imun la vedete, la vedetele de o zi, la cabotinii spectacolului social. O întrebare însă a persistat: ce s-ar fi schimbat, dacă mâncam laolaltă cu Henri Cartietr-Bresson o ciorbă de burtă şi mici?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de