x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Managementul activ al deflatorului PIB, cheia ieșirii din capcana economisirii

0
Autor: Ionuț Bălan 17 Mar 2020 - 07:50
Managementul activ al deflatorului PIB, cheia ieșirii din capcana economisirii


Mulți economiști, în special cei cu tendințe de stânga, sunt tentați să se uite la cât costă, de exemplu, mâncarea în Occident, să facă comparația cu prețurile de la noi și să afirme că, printr-o "minune" deloc fericită, România "beneficiază" de derogare de la efectul Ricardo–Viner–Harrod–Balassa–Samuelson–Penn–Bhagwati. Numai că asta înseamnă, practic, să confunzi anumite vulnerabilități cronicizate ale economiei locale cu niște simple efecte statistice de bază.

Să mă explic. Ca întotdeauna, autoconsumul gospodăriilor, care constituie concomitent blestemul și binecuvântarea economiei românești, induce, prin slaba sa comensurabilitate, refracții macro de natură să destabilizeze seriile lungi de date și să creeze tentația concluziilor pripite. Căci, nu-i așa, ce prețuri de consum are autoconsumul?

Nici măcar nu pot fi defalcate toate input-urile care formează structura prețului de autoproducție, care oricum nu ia în calcul costurile interfamiliale cu forța de muncă, aspect de altfel deplâns de unele abordări feministe mai recente.

În aceste condiții, este prudent să nu ne jucăm cu aproximațiile econometrice, iar ecuațiile să fie substituite de narative mai nuanțate.

Pe de altă parte, conceptualizarea mai curajoasă pare a fi soluția de avarie în această situație. Căci dacă privirea ne este capturată doar de elemente monetare, excludem gospodăriile relativ-autarhice din statisticile economisirii. Și, în felul ăsta, omitem aspectul esențial al economisirii în natură, precum și raporturile comerciale informale de tip troc, care includ tacit prețuri.

Toate aceste elemente sunt de o volatilitate care le face greu de luat în calcul în planificarea oricăror măsuri fiscale active menite să creeze efect de multiplicare în PIB. Deși, dacă se dorește și implementarea de politici de modelare comportamentală, problema accizării sine die a anumitor itemuri dominante din autoconsumul românesc nu poate fi ocolită.

Cum nu poate fi ocolită nici cea a stagflației științei economice, care poate fi definită ca manifestarea concomitentă a unei inflații de jargon și a unui deficit major de sens și logică.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de