x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Managementul dezastrului în industria de apărare

0
Autor: Razvan Belciuganu 11 Noi 2009 - 00:00
Mare cinism şi nepăsare trebuie să ai ca demnitar în Ministerul Apărării Naţionale ca să accepţi să intre în unităţile Armatei României fiare vechi de 41 de ani, ca donaţii bine direcţionate şi interesate ale companiilor de armament. Mare mâncărime de palme trebuie să ai în asemenea poziţii ca să-i obligi pe militarii români să folosească înaltă tehnologie din 1968, precum tractoarele de evacuare-reparaţii pe şasiu de tanc german.

Mare desconsiderare trebuie să manifeşti pentru industria românească de apărare, tot mai decimată. La modă sunt doar combinaţiile strategice în care oamenii nu sunt decât nişte căsuţe într-o organigramă şi, prin urmare, acestea pot fi mutate sau tăiate după bunul plac.

În anul 2000, în industria de apărare erau 38.000 de angajaţi, dintre care 6.700 erau încadraţi cu comenzi. Restul de 24.300 de salariaţi se aflau sub protecţie socială. Planurile pentru eficientizarea uzinelor din industria de apărare vizau atunci formarea unui nucleu "dur" de 15.600 de angajaţi. Din anul 2000 şi până în anul 2008 România a fost în creştere continuă economică sub toate aspectele. Produsul Intern Brut chiar s-a dublat. Cu toate acestea, industria de apărare şi-a continuat alarmant picajul. Astăzi, mai sunt în uzinele de profil aproximativ 4.000 de angajaţi.

Între timp, având în vedere că am intrat în NATO şi prezentăm "bonitate", asistăm la un asalt permanent al companiilor străine pentru a prinde contracte pentru dotarea Armatei şi Internelor. Ceea ce este şi firesc, dar în limita legalităţii şi eticii activităţilor comerciale. O constelaţie de generali şi colonei în rezervă, de obicei foşti angajaţi ai Departamentului pentru Armamente, dar nu-i o regulă, gravitează în jurul aşteptatelor comenzi dinspre Apărare.

Retribuiţi cu mii de euro şi comisioane de companiile străine dornice să le fie deschise uşile puterii şi pe alte căi decât cele normale, atacă agresiv fostul loc de muncă şi îşi prezintă marfa ca la iarmaroc. De multe ori, la butoanele unităţilor şi deciziilor din zona achiziţiilor cu tehnica de armament sunt foşti subordonaţi de-ai lor, pe care i-au crescut cu talent. Legăturile sunt într-atât de strânse încât pe loc se poate aranja ca Armata să aibă nevoie exact de ceea ce vinde respectivul galonat - rezervist.

Mulţi astfel de generali ştiu în detaliu nevoile Armatei, datorită funcţiilor înalte pe care le-au avut. Tot graţie acestor funcţii, sunt legaţi ombilical de politicieni interesaţi într-un fel sau altul, prin portofoliile deţinute sau prin activitatea parlamentară şi colegiul electoral aferent, de comenzile militare.

Bineînţeles că şi subordonaţii, acum în funcţii importante, vor trece şi ei în rezervă la un moment dat, iar locul şi-l pregătesc asiduu din timp. Firmele de armament îi gâdilă deopotrivă şi pe politicieni şi pe militari, îi plimbă pe la fabrici model din ţările de baştină şi prin locuri exotice, le dau câte-o ciorbă de burtă, eventual îi îmbrobodesc bine politic şi omeneşte, iar probele sunt atent păstrate. Mecanismul acesta exclude dorinţa de a construi câte ceva pentru România, fiindcă mai degrabă câştigul imediat este cel mai uşor cuantificabil.

Aşa se face faptul că, dacă un om de afaceri sau un reprezentant al unui guvern a venit din anul 2000 şi până acum să cumpere avioane, să spunem de la Avioane Craiova, sau blindate, să zicem de la Moreni, nu le-a găsit prin unităţile Armatei Române. Ba că nu sunt omologate, ba că nu sunt bani, argumentele au fost destule. Se prea poate să fi fost chiar întrebaţi de cei care cunosc cum e cu industria de apărare: "da' mie ce-mi iese?"

În rest, preocuparea majoră din domeniu este cum să mai fie pusă pe butuci vreo uzină pentru dezvoltarea unui cartier rezidenţial pe terenul ei, inclusiv prin simularea unei privatizări. Bineînţeles că inginerii, maiştrii, proiectanţii cei mai buni au plecat demult, iar această ramură se deprofesionalizează programatic.

Aparent, politicienii, generalii şi responsabilii industriei de apărare nu-şi pun de acord planurile. În realitate, s-au specializat în managementul dezastrului.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de