x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mâncarea numită mâncărică

0
Autor: Tudor Octavian 28 Dec 2010 - 18:22

Îmi place să gătesc, însă n-am să scriu cărţi de bucate şi nici n-o să apar la televiziune ca maestru bucătar. Mâncărurile, pe care pot să le prepar din aproape orice, n-au nume. Nu ştiu să fac de două ori acelaşi fel. Nu am în vedere nişte reţete şi nici nu întreb pe nimeni cum trebuie procedat când simt că mi-ar mai trebui o legumă sau o mirodenie şi n-am. Cel mai mult îmi place să gătesc o mâncare din orice, care se cheamă mâncă­rică. E foarte apreciată de cei care se întâmplă s-o aibă în farfurii, mai ales când mor de foame. De multe ori, felul doi îmi iese la fel de zemos ca felul întâi, şi-n schimb în ciorbă poţi să înfigi lingura şi să stea dreaptă. Tot ce contează e ca mân­cărica să fie bună la gust, chiar dacă, atunci când pun apa la fiert şi uleiul în tigaie, cămara şi frigiderul sunt goale.

Cel mai reuşit fel de mâncare l-am creat din gheare şi gâturi de pui, într-o vreme când aproape toate frigiderele din România erau goale, iar ca alternativă exista doar mâncărica din picioare de porc, numită „tocană de Adidaşi”. Nu trebuie să fii neapărat meşter mare ca să faci o mâncărică de gâturi şi gheare perfectă. Totuşi, talentul nu-i de ajuns. E nevoie de ceva în plus, şi anume de dragostea pentru cei care aşteaptă de la tine o minune. Gâturile şi ghearele de pui nu îmbie pe nimeni la gătit, iar la pungi, amestecate, sunt de-a dreptul scârboase. În 1970, în timpul foametei din China, am văzut într-o piaţă din Beijing o grămă­joară de maţe de raţă şi de pui. Mai rău de atât nu se poate, i-am spus ataşatului de presă de la Am­basadă, care se uita indiferent la sărăcia de pe tarabe. Omul văzuse probabil prea multe ca să mai fie impresionat de ideea unei ciorbe de maţe. După un timp, a spus: „Se poate şi mai rău”.

Partea proastă cu mâncărurile astea de om sărac e că dau dependenţă. Te obişnuieşti cu ele şi, cu timpul, cotletul de viţel la grătar şi somonul afumat îţi cad greu la stomac. Cunosc persoane care au mâncat ani de-a rândul numai ciorbe de adidaşi şi mitocăniţă de gâturi şi gheare. Oameni, altfel de treabă, care regretă epoca şi spun că era mai bine. Nu că n-ar fi poftit şi la carne, dar măcar răbdau toţi, iar dacă ar fi fost s-o ducă şi mai rău, măcar n-o ducea nimeni mai bine.

Spre sfârşitul zilei, printre tarabele din Piaţa Obor pot fi văzuţi o mulţime de bătrâni care-şi umplu sacoşele cu resturile negoţului. Din tot ce se aruncă e întotdeauna şi ceva ce mai poate fi folosit: câteva frunze de varză, nişte roşii stâlcite, un morcov, o ceapă, un ardei gras doar pe jumătate alte­rat. În hala de carne, măcelarii leapădă oasele pe care nu le cumpără nimeni în nişte lăzi. Dragii noştri bătrâni cu pensii de mizerie. Cu două oase şi o fiertură de legume le iese o mâncărică!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de