Mâncăruri de fotografiat

După ce fotograful şi-a terminat treaba şi toate platourile cu bucate au fost luate din decor şi duse în cămara de alături, am cugetat cu glas tare: Ce bine e să fii redactor la o revistă culinară. Mănânci pe alese ceea ce scrii! Şeful publicaţiei m-a temperat: Sunt mâncăruri doar de fotografiat. N-au toate ingredientele. Numai ce trebuie să se vadă, să dea bine în pagină. După ce-s pozate, le ducem la pubelă.

Explicaţia era de acceptat, însă nu tot ce-i de acceptat e şi consolator. Faptul că se pot prepara cele mai rafinate reţete numai pentru secunda când sunt fotografiate intrigă şi conduce la tot felul de ipoteze colaterale. Cum ar fi, de pildă, prepararea unor mâncăruri doar pentru mirosit. Sau numai pentru privit. Plăteşti biletul de intrare şi vizitezi muzeul tocăniţelor în toate variantele naţionale.

Dacă însă te muţi cu ideea în redacţiile revistelor care au în fiecare pagină câte o domnişoară preparată doar pentru fotografiat şi în relaţie cu nu ştiu care cosmetice ori îmbrăcăminţi, povestea cu mâncărurile gătite pentru fotografiat nu ne mai miră. Ţine de firescul unui veac, în care imaginea e înaintea cuprinsului.
Pe un domn, care a visat din adolescenţă să vadă Luvrul, consumând reproducerile tablourilor din muzeu în albume cu un tipar din ce în ce mai performant, Luvrul l-a dezamăgit crunt. În reproduceri totul era mult mai frumos. Mintea persoanei, care vreme de două decenii se hrănise cu înlocuitori, nu suporta originalele.

Înlocuitorii devin o realitate paralelă. Copiilor care beau numai pepsi şi cola, apa de izvor le strică stomacul. Nu-i o metaforă. S-au scris cărţi despre alergia la laptele de vacă a comunităţilor urbane care consumă toată viaţa lapte pasteurizat. La urma urmei, tot chimie e şi alimentaţia de fabrică plină de înlocuitori şi de componente sintetice ce dau gust şi miros, doar că e o chimie parţială, nu una ţinând de istoria fiinţei umane. Când insişti asupra unei realităţi şocante, cum ar fi existenţa bucătăriei de fotografiat, descoperi că, după prima revelaţie care îţi dă peste cap toate convingerile, ar putea urma altele şi mai şocante. Prelucrarea digitală a fotografiilor le conferă mâncărurilor, care nu-s de mâncat, virtuţi gustative dirijate. Aceleaşi bucate puse pe masă îţi întorc stomacul pe dos.

Dar în revistele de mare tiraj cu "reţetele bunicii", în noua lor condiţie de cadre create la computer, îţi lasă gura apă. Iar ca mistificarea să fie totală şi totodată convingătoare, paginile acestor publicaţii sunt impregnate cu delicioasele mirosuri de ciorbă de găină de la ţară şi ostropel de pui de curte.