Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Starea de spirit iscată în România de succesul lui Costel Busuioc la un
concurs de amatori din Spania ne coboară la nivelul unui orăşel de
provincie în care se instaurează sărbătoarea pentru că o fostă jună a
localităţii a ajuns să prezinte meteo la un post tv de la Bucureşti. ●
Ion Cristoiu
Editorialele zilei:
● Tudor Octavian: Cadouri de dat mai departe ● Victor Ciutacu: De
la cap de familie la cap de familie ● Răzvan Bărbulescu:
Vanghelie, în căutarea absolutului ● Adrian Vasilescu: PIB-ul nostru cel de toate zilele (1) ● Romulus Vulpescu: Bilanţ ● Dan
Dumitrescu: Mircea Lucescu, un Costel Busuioc al fotbalului
Un tânăr pe numele său Costel Busuioc, plecat la muncă în Spania, a câştigat un concurs de amatori organizat de Televiziunea spaniolă pentru emigranţi, interpretând arii din opere cunoscute. Urmare a acestui succes, compatriotul nostru a încheiat un contract cu casa de discuri Sony. Acestea sunt faptele.
În ţara sa de baştină, România, momentului i s-a acordat o atenţie ieşită din comun. Toate posturile de televiziune s-au întrecut să difuzeze informaţii şi imagini despre Costel Busuioc. Presa de toate culorile a urmărit concursul pas cu pas, acordând spaţii largi destinului mai aparte al concurentului. Până aici nimic deosebit.
Aşa cum de altfel s-a văzut din orientarea întregii prese, dar şi a românilor, ceea ce a impresionat la Costel Busuioc a fost destinul: copil sărac, înzestrat de Dumnezeu cu o voce de excepţie, n-a putut să urmeze studii de specialitate, lucrând ca oier, spălător de vagoane, cântând la un azil. În Spania, simplu zidar, s-a înscris la concurs dintr-o întâmplare şi, astfel, dintr-un emigrant amărât, a ajuns vedetă. Dacă organizatorii sunt serioşi, îl aşteaptă nu numai gloria, dar şi bogăţia. Dacă ştie să-şi urmărească ţelul în viaţă, Costel Busuioc poate deveni o vedetă internaţională.
Saltul peste noapte de la o condiţie de amărât la o condiţie de amant al sorţii impresionează masele. De la Harun al Rashid încoace, califul din O mie şi una de nopţi, care făcea dintr-un pescar primul său sfetnic, oamenii simpli se emoţionează profund la astfel de răsturnări de destin, întrezărind în ele posibilitatea ca şi lor să li se schimbe viaţa peste noapte. Mirosind această eternă nevoie a oamenilor simpli de a crede în minuni, şmecherii lumii moderne meşteresc din când în când câte o poveste cu personaje de telenovelă, ajunse peste noapte, din anonime şi amărâte, celebre şi bogate.
Din acest punct de vedere, povestea românului plecat la muncă în Spania şi care a dat lovitura de glorie şi bani câştigând un concurs pentru emigranţi la televiziunea publică se putea rezuma la o ştire sau un reportaj. Tabloidele şi magazinele de femei o puteau exploata în cadrul a ceea ce se numeşte poveste de succes. Ziarele şi televiziunile serioase puteau folosi prilejul pentru a discuta despre imaginea emigranţilor români sau despre datoria societăţii româneşti de a descoperi la timp talente precum Costel Busuioc.
În România, ţară latină din Balcani, cu o opinie publică lesne de aprins, dar şi lesne de stins (să ne amintim toate isteriile postdecembriste, care n-au ţinut mai mult de o zi), întâmplarea din Spania a luat proporţii halucinante.
A fost, înainte de toate, supradimensionarea succesului obţinut de Costel Busuioc. La nivelul persoanei sale, a fi dat la televiziunea publică spaniolă drept câştigător al unui concurs popular după ce a fost un amărât de emigrant, dar mai ales a semna un contract cu o casă de discuri prestigioasă, putem vorbi, într-adevăr, de un moment ieşit din comun. La nivel naţional, câştigarea unui concurs de amatori organizat de Televiziunea Spaniolă pentru emigranţi nu poate fi altceva decât un fapt cu puţin peste faptul divers.
S-ar putea înţelege din reacţiile jurnaliştilor şi politicienilor că întreaga Europă, dacă nu chiar şi întreaga lume, a urmărit cu sufletul la gură concursul, sfârşind prin a leşina de invidie că întrecerea a fost câştigată de un român. Or, nici măcar presa spaniolă nu s-a grăbit să-l prezinte ca pe un moment deosebit din viaţa Spaniei. Cât despre presa europeană, momentul de la Madrid nici n-a existat.
Suprasolicitării prosteşti i s-a adăugat, rapid, o altă năzbâtie. Victoria lui Costel Busuioc a fost declarată rapid un moment de mândrie naţională. Desigur, ca şi în cazul victoriilor la fotbal şi, în general, a victoriilor obţinute de un român în întreceri din afara ţării, o anume satisfacţie a opiniei noastre publice e justificată. Dar a proclama întâmplarea de la Madrid drept una de reabilitare a imaginii noastre în lume, a-l declara pe Costel Busuioc simbolul României în lumea de azi ni se pare o clară expresie a eternului nostru complex de popor aflat la marginea lumii civilizate. Starea de spirit iscată în România de succesul lui Costel Busuioc la un concurs de amatori din Spania ne coboară la nivelul unui orăşel de provincie în care se instaurează sărbătoarea pentru că o fostă jună a localităţii a ajuns să prezinte meteo la un post tv de la Bucureşti. Mândria de a fi român e un sentiment extrem de complex. Ea nu poate fi confundată cu mândria de a fi Costel!
În ţara sa de baştină, România, momentului i s-a acordat o atenţie ieşită din comun. Toate posturile de televiziune s-au întrecut să difuzeze informaţii şi imagini despre Costel Busuioc. Presa de toate culorile a urmărit concursul pas cu pas, acordând spaţii largi destinului mai aparte al concurentului. Până aici nimic deosebit.
Aşa cum de altfel s-a văzut din orientarea întregii prese, dar şi a românilor, ceea ce a impresionat la Costel Busuioc a fost destinul: copil sărac, înzestrat de Dumnezeu cu o voce de excepţie, n-a putut să urmeze studii de specialitate, lucrând ca oier, spălător de vagoane, cântând la un azil. În Spania, simplu zidar, s-a înscris la concurs dintr-o întâmplare şi, astfel, dintr-un emigrant amărât, a ajuns vedetă. Dacă organizatorii sunt serioşi, îl aşteaptă nu numai gloria, dar şi bogăţia. Dacă ştie să-şi urmărească ţelul în viaţă, Costel Busuioc poate deveni o vedetă internaţională.
Saltul peste noapte de la o condiţie de amărât la o condiţie de amant al sorţii impresionează masele. De la Harun al Rashid încoace, califul din O mie şi una de nopţi, care făcea dintr-un pescar primul său sfetnic, oamenii simpli se emoţionează profund la astfel de răsturnări de destin, întrezărind în ele posibilitatea ca şi lor să li se schimbe viaţa peste noapte. Mirosind această eternă nevoie a oamenilor simpli de a crede în minuni, şmecherii lumii moderne meşteresc din când în când câte o poveste cu personaje de telenovelă, ajunse peste noapte, din anonime şi amărâte, celebre şi bogate.
Din acest punct de vedere, povestea românului plecat la muncă în Spania şi care a dat lovitura de glorie şi bani câştigând un concurs pentru emigranţi la televiziunea publică se putea rezuma la o ştire sau un reportaj. Tabloidele şi magazinele de femei o puteau exploata în cadrul a ceea ce se numeşte poveste de succes. Ziarele şi televiziunile serioase puteau folosi prilejul pentru a discuta despre imaginea emigranţilor români sau despre datoria societăţii româneşti de a descoperi la timp talente precum Costel Busuioc.
În România, ţară latină din Balcani, cu o opinie publică lesne de aprins, dar şi lesne de stins (să ne amintim toate isteriile postdecembriste, care n-au ţinut mai mult de o zi), întâmplarea din Spania a luat proporţii halucinante.
A fost, înainte de toate, supradimensionarea succesului obţinut de Costel Busuioc. La nivelul persoanei sale, a fi dat la televiziunea publică spaniolă drept câştigător al unui concurs popular după ce a fost un amărât de emigrant, dar mai ales a semna un contract cu o casă de discuri prestigioasă, putem vorbi, într-adevăr, de un moment ieşit din comun. La nivel naţional, câştigarea unui concurs de amatori organizat de Televiziunea Spaniolă pentru emigranţi nu poate fi altceva decât un fapt cu puţin peste faptul divers.
S-ar putea înţelege din reacţiile jurnaliştilor şi politicienilor că întreaga Europă, dacă nu chiar şi întreaga lume, a urmărit cu sufletul la gură concursul, sfârşind prin a leşina de invidie că întrecerea a fost câştigată de un român. Or, nici măcar presa spaniolă nu s-a grăbit să-l prezinte ca pe un moment deosebit din viaţa Spaniei. Cât despre presa europeană, momentul de la Madrid nici n-a existat.
Suprasolicitării prosteşti i s-a adăugat, rapid, o altă năzbâtie. Victoria lui Costel Busuioc a fost declarată rapid un moment de mândrie naţională. Desigur, ca şi în cazul victoriilor la fotbal şi, în general, a victoriilor obţinute de un român în întreceri din afara ţării, o anume satisfacţie a opiniei noastre publice e justificată. Dar a proclama întâmplarea de la Madrid drept una de reabilitare a imaginii noastre în lume, a-l declara pe Costel Busuioc simbolul României în lumea de azi ni se pare o clară expresie a eternului nostru complex de popor aflat la marginea lumii civilizate. Starea de spirit iscată în România de succesul lui Costel Busuioc la un concurs de amatori din Spania ne coboară la nivelul unui orăşel de provincie în care se instaurează sărbătoarea pentru că o fostă jună a localităţii a ajuns să prezinte meteo la un post tv de la Bucureşti. Mândria de a fi român e un sentiment extrem de complex. Ea nu poate fi confundată cu mândria de a fi Costel!
