x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Manele economice în simfonia europeană

0
Autor: Ionuț Bălan 06 Aug 2009 - 00:00
Mici, bere şi manele, precupeţi, sacagii, bragagii. Printre de-alde astea îşi vindeau neguţătorii în Bucureşti pânzeturile, stofele şi postavurile aduse de la Lipsca (Leipzig), în urmă cu un secol şi jumătate. După care se duceau la zarafi să-şi schimbe mahmudelele şi firfiricii în ducaţi sau taleri pentru a-l plăti pe furnizorul german sau flamand, ori cereau bani cu camătă ca să nu rămână fără lichidităţi, iar dacă nu reuşeau să plătească, ajungeau mofluji (faliţi).

În vecinătatea importatorilor erau şi prăvăliile meşteşugarilor - gabroveni (fa­bricanţi de cuţite), covaci (fierari), zlătari (aurari), şelari, blănari, şepcari. Doar mămularii şi marchitanii îşi vindeau mărunţişurile direct de pe caldarâm.

Şi poate că treaba ar fi rămas aşa multă vreme, sub influenţa tărăgănată a ritmurilor orientale, numai că, după primii ani de domnie ai principelui Carol, zarafii şi cămătarii care făceau legea pe Lipscani au dispărut, cedând locul bancherilor. De la alişverişurile pestriţe, România a sărit miraculos de repede la moneda naţională, burse şi camere de comerţ. Atunci s-au înălţat Ateneul Român, Palatul Cotroceni, Podul de la Cernavodă, Universitatea Bucureşti, Gara de Nord, Palatul CEC, Foişorul de Foc, Palatul Poştelor (Muzeul Naţional de Istorie), Palatul de Justiţie, Facultatea de Medicină, Palatul Fundaţiei Universitare Carol I (Biblioteca Centrală Universitară). Bucureştenii au trecut de la lampa cu gaz la curentul electric. De la trăsură la tramvai şi tren. De la scrisori trimise prin comisionar la telefon.

Totuşi nimic nu se putea ridica fără bani. Facem ce facem şi tot la PIB ajun­gem. În 1870, PIB-ul/locuitor al Ro­mâ­niei era cel mai redus din zonă, dar în 1913 deja era peste cel din Grecia ori Polonia.

Mai important decât număratul metrilor pătraţi construiţi, al kilometrilor pietruiţi, al tonelor exportate e însă răspunsul la întrebarea: Cine le-a făcut pe toate? Poporul român - aşa cum zic comuniştii? Regele - cum susţin monarhiştii? Nu, răspunsul corect e altul: elitele. Acele forţe care programează maşina politică
şi dau poporului şi regelui impresia că ar conduce.

Mai bine zis, trecerea de la mahmudea la leu a făcut-o educaţia, cel mai important capital autohton şi principala materie primă cu care s-a clădit elita. Aşa se explică insistenţa cu care burghezia îşi trimitea fiii la Paris sau la Berlin ca să se facă bancheri ori industriaşi. Nu emigra grosul populaţiei, ca acum, ci plecau doar vârfurile, şi nu de tot, ci doar pentru a se întoarce capabile să-şi gestioneze afacerile şi ţara.

Da, dar ştiţi ce s-a întâmplat în cele din urmă cu elita românească? Munca înaintaşilor a fost aruncată la canal - Canalul Dunăre-Marea Neagră. Iar dacă acum suntem din nou în urma grecilor sau a polonezilor înseamnă că asta e valoarea elitei noastre actuale: industriaşi şi bancheri făcuţi la apelul bocancilor ori specializaţi în cosorul lui Moceanu.

Aşadar - mici consumaţi? Manele ascultaţi? Înseamnă că există o tradiţie care nu s-a pierdut. Din păcate, nu e vorba despre cea impusă de elitele din timpul lui Carol I, ci de obiceiurile din târg, din vremea când toptangiii făceau legea. După şase decenii de comunism şi postcomunism, ne-am întors la nivelul de gândire din urmă cu un secol şi jumătate. N-are rost să ne mirăm că au rămas printre noi şi Tipăteştii şi Caţavencii lui Caragiale - doi la Primărie, trei la Prefectură, unul la şcoala de fete...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de