x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Manele economice in simfonia globală

0
Autor: Ionuț Bălan 24 Mai 2007 - 00:00

Eugeniu Carada - 1867: "Criza noastră financiară nu provine atăt din lipsa resurselor, căt din lipsa spiritului unei adevărate economii in bugetul cheltuielilor noastre, din reaua şi nedreapta noastrăsistemă de impozite..."

Eugeniu Carada - 1867: "Criza noastră financiară nu provine atăt din lipsa resurselor, căt din lipsa spiritului unei adevărate economii in bugetul cheltuielilor noastre, din reaua şi nedreapta noastrăsistemă de impozite..."



Mici, bere şi manele, precupeţi, sacagii, bragagii. Printre de-alde astea işi vindeau neguţătorii in Bucureşti pănzeturile, stofele şi postavurile aduse de la Lipsca (Leipzig) in urmă cu un secol şi jumătate. După care se duceau la zarafi să-şi schimbe mahmudelele şi firfiricii in ducaţi sau taleri pentru a plăti furnizorul german sau flamand, ori cereau bani cu camătă ca să nu rămănă fără lichidităţi, iar dacă nu reuşeau să plătească, ajungeau mofluji (faliţi). In vecinătatea importatorilor erau şi prăvăliile meşteşugarilor: gabroveni (fabricanţi de cuţite), covaci (fierari), zlătari (aurari), şelari, blănari, şepcari. Doar mămularii şi marchitanii işi vindeau mărunţişurile direct de pe trotuar.

Şi poate că treaba ar fi rămas aşa multă vreme, sub influenţa tărăgănată a ritmurilor orientale, numai că, după primii ani de domnie ai principelui Carol, zarafii şi cămătarii care făceau legea pe Lipscani au dispărut, cedănd locul bancherilor. De la alişverişurile pestriţe, Romănia a sărit miraculos de repede la moneda naţională, burse şi camere de comerţ. Atunci s-au inălţat Palatul Cotroceni, Ateneul Romăn, Podul de la Cernavodă, Universitatea Bucureşti, Gara de Nord, Palatul CEC, Foişorul de Foc, Palatul Poştelor (Muzeul Naţional de Istorie), Palatul de Justiţie, Facultatea de Medicină, Palatul Fundaţiei Universitare Carol I (Biblioteca Centrală Universitară). Bucureştenii au trecut de la lampa cu gaz la curentul electric. De la trăsură, la tramvai şi tren. De la scrisori trimise prin comisionar, la telefon.

Totuşi, nimic nu se putea ridica fără bani. Facem ce facem şi tot la PIB ajungem. In 1870, PIB-ul/locuitor al Romăniei era cel mai redus din zonă, dar in 1913 deja era peste cel din Grecia, Portugalia ori Polonia.
Mai important decăt număratul metrilor pătraţi construiţi, al kilometrilor pietruiţi, al tonelor exportate e insă răspunsul la intrebarea: Cine le-a făcut pe toate? Poporul romăn - aşa cum zic comuniştii? Regele - cum susţin monarhiştii? Nu, răspunsul corect e altul: elitele. Acele forţe care programează maşina politică şi dau poporului şi regelui impresia că ar conduce.

Mai bine zis, trecerea de la mahmudea la leu a făcut-o educaţia, cel mai important capital autohton şi principala materie primă cu care s-a clădit elita. Aşa se explică insistenţa cu care burghezia işi trimitea fiii la Paris sau Berlin ca să se facă bancheri ori industriaşi. Nu emigra grosul populaţiei, ca acum, ci plecau doar vărfurile, şi nu de tot, ci doar pentru se intoarce capabile să-şi gestioneze afacerile şi ţara.

Da, dar ştiţi ce s-a intămplat in cele din urmă cu elita romănească? Munca inaintaşilor a fost aruncată la canal - Canalul Dunăre-Marea Neagră. Iar dacă acum suntem din nou in urma grecilor, a portughezilor sau a polonezilor, inseamnă că asta e valoarea elitei noastre actuale: industriaşi şi bancheri făcuţi la apelul bocancilor ori specializaţi in cosorul lui Moceanu.

Aşadar, mici consumaţi, da? Manele ascultaţi, da? Inseamnă că există o tradiţie care nu s-a pierdut. Din păcate, nu e vorba de cea impusă de elitele din timpul lui Carol I, ci de obiceiurile din tărg, din vremea cănd toptangiii făceau legea.
După 60 de ani de comunism şi postcomunism ne-am intors la nivelul de găndire din urmă cu un secol şi jumătate. N-are rost să ne mirăm că au rămas printre noi şi Tipăteştii şi Caţavencii lui Caragiale: doi la Primărie, trei la Prefectură, unul la şcoala de fete...

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de