x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Măngăi, de parcă aş infăşa un copil

0
Autor: Lucian Avramescu 04 Dec 2007 - 00:00
Măngăi, de parcă aş infăşa un copil


CIORNE
Mă aflu, impreună cu un amic, Nicu Ghiţă, intr-o cămpie ireală, undeva intre Mizil şi Vadu Săpat. Cănd aveam 1 an mama era invăţătoare la Vadu Săpat. Făcea 20 de kilometri pe jos săptămănal, peste dealuri, pănă la Săngeru. Venea, imi spunea mama, să mă vadă, să se convingă că-s sănătos.



CIORNE
Mă aflu, impreună cu un amic, Nicu Ghiţă, intr-o cămpie ireală, undeva intre Mizil şi Vadu Săpat. Cănd aveam 1 an mama era invăţătoare la Vadu Săpat. Făcea 20 de kilometri pe jos săptămănal, peste dealuri, pănă la Săngeru. Venea, imi spunea mama, să mă vadă, să se convingă că-s sănătos. Trăiesc o emoţie specială. Impreună cu Nicu, negustor de maşini vechi şi vănător de iluzii ca şi mine, suntem invitaţi la o petrecere. E noaptea dintre duminică şi luni. Sunt meseni mulţi, lăutari. E o petrecere in toată regula. Prietenul meu imi spune azi, luni dimineaţa, că lăngă mine s-a aşezat un personaj care "m-a tras de limbă" şi a inregistrat tot ce am spus. Bravo lui! El mi-a pus intrebări cu tălc politic, iar eu i-am vorbit despre Grecia antică. Mi-e dor de zăpadă. Mi-e dor de o petrecere curată, fără indivizi care-ţi inregistrează tămpeniile spuse la chef.


Iarnă anapoda. N-a nins, n-a ingheţat apa in găleţi şi totuşi e frig. Un frig care intră in oase şi-n cuvinte, in pereţi şi-n limuzine. Clădirile, scufundate intr-o ceaţă vănătă, decupează reliefuri care parcă nu mai sunt ale noastre. Frigul din ziduri le face străine.


Omul, zicea Arghezi, e o ciutură subţire pe care o umple apa luminii. Mă bucur pentru cerga cerului dintre case şi măngăi, cu palma, ţesătura, de parcă aş infăşa un copil. Văd, intre atătea chipuri incruntate, perechea de zămbete de pe faţa unor tineri care se iubesc şi, presupun, zloata din alte suflete nu-i atinge.


Primarul general a apăsat, utilizănd degetul unei fetiţe, butonul declanşator al feeriei din centru. Ne-au fost comunicate, cu o rigurozitate contabilă, becurile şi distanţele franjurilor aeriene, consumul de electricitate, inălţimile şi adăncimile. Mai puţin devalorizarea monedei sufleteşti. Frumos, inălţător! Am ingenunchiat Parisul, se laudă videanul nostru. Din nefericire insă, nu poţi să nu vezi că pe sub ghirlandele sărbătorii se scurge gudronul intunecat al mulţimilor nedumerite, nepricepănd nimic din ce li se intămplă după 18 ani de la uriaşa renaştere şi speranţă. Fericit, iluminat de brăduţi rămăne copilul orfelinatelor lumii, incapabil să-şi evalueze trăistuţa din care i s-a furat fără milă. El e, oricum, convins de bonomia cerească a celor care-l invrednicesc cu o măngăiere fotografică pe obraz.


Vine Crăciunul, vin colindele. Vine bucuria de a fi bun şi iertător. Vine Crăciunul. Deocamdată cu ger mult (cu ger puţin?) şi lumini pe sub care se scurge bezna. Mă bucur că s-au aprins in oraş, seara, becurile de Crăciun şi mă mai bucur că trei ţigănuşi m-au vizitat la redacţia A.M. Press şi mi-au căntat cu anticipaţie "Florile dalbe". Mi-au spus că aşa se face şi i-am iertat pentru mica lor şmecherie. Pănă la Crăciun mai vin de cinci ori, iar intre Crăciun şi Anul Nou mă sorcovesc zilnic. "Lasă, nene, zice unul, cu o privire şireată, că nu te imbolnăveşti matale de căntec." De căntec nu mă imbolnăvesc, dar ne-am putea imbolnăvi toţi respirănd greu in oceanul de ură.


O campanie zgrunţuroasă freacă deja ca o grapă spinările naţiei. Din canale vor răbufni multe scursori care vor face atmosfera irespirabilă. Prin instituţiile urechii, aceleaşi de ieri şi de măine, se pregătesc dosare care vor cădea "intămplător" pe masa presei taman in vărfurile mediatizate ale unei polemici.

Pănă una alta insă, e un inceput blănd de iarnă şi soarele se joacă de-a v-aţi ascunselea printre acoperişuri, măngăie viţa desfrunzită la streşini.

Politichia, ferită de anotimpuri, işi rulează jocurile mari şi mici. La Săngeru, azi, luni, 3 decembrie, cănd scriu aceste rănduri, mă bombardează, cu belşug de raze, soarele. Iarnă? Primăvară? Toamnă? La noi nimic nu e ce e.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de