Manualul de citate

O carte, din categoria celor care s-ar putea numi “scurtături”, în sensul că îl amăgesc pe cititor cu drumuri mai scurte către avuţie, poziţie socială, măiestrie sau succes în amor, se cheamă “999 de citate cu care să faci impresie”. Cartea nu oferă şi un mod de folosire a citatelor şi nu spune nici ce se poate întâmpla după ce ai făcut impresia. De fapt, nu spune nici că impresia s-ar putea să fie proastă. Ideea cărţii e că, venind cu un citat din Goethe sau Voltaire, îi laşi pe oameni cu gura căscată.

Mai e un lucru, pe care cartea nu-l lămureşte, şi anume, dacă trebuie să spui şi cine e autorul deşteptăciunii pe care tocmai o zici sau dacă e din capul tău. Impresia pe care o faci e categoric mai mare dacă lumea care te ascultă crede că tu eşti autorul zicerii. Depinde însă de impresia pe care le-ai făcut-o semenilor înainte de a umbla la puşculiţa cu citate. E foarte posibil ca persoanele care te cunosc să spună în sinea lor: Băiatul ăsta nu-i chiar atât de idiot pe cât îl credeam! Sau: Ia te uită ce porumbel îi iese din gură dobitocului!

În Liceul Militar aveam un diriginte care ne învăţa tot felul de treburi “civile”. Cum ar fi bunăoară întocmirea unei telegrame minimaliste. Scurtă, ieftină şi fără echivoc. Exemplul de telegramă, care acoperea perfect cele trei imperative, suna cam aşa: “Vino mamă Gheorghe mort”. Dirigintele n-a insistat pe împrejurările în care trebuia trimisă o astfel de telegramă şi, la fel ca în volumul cu citate pentru făcut impresie, a lăsat operaţiune la inspiraţia expeditorului. Ei, acum că v-am învăţat cum se face, a zis el, ia să trimiteţi toţi câte o telegramă acasă, scurtă, clară şi care să coste puţin!

Câţiva dintre colegii mei aveau o minte tare împleticită şi nu ieşeau niciodată din litera milităriei. S-au dus la poştă şi şi-au înştiinţat mamele că Gheorghe e mort. În câteva cazuri, telegramele au făcut mare impresie, dovadă că ne-am trezit la unitate cu câteva mame îndoliate şi plânse, care nu ştiau însă cine e Gheorghe.

Antologia cu citate e foarte discretă cu împrejurările în care poţi produce o impresie radicală recitând o frază din Kant sau o cugetare de a lui Machiavelli. Din păcate, în România, numărul situaţiilor, al locurilor şi al aglomerărilor în care nu e deloc sănătos să te produci, să te dai isteţ cu o vorbă pasămite de a lui Confucius, de genul “La muncă, mă, nu la cerşit ajutoare sociale!”, e foarte mare.

În România, cu citatele faci mai degrabă o impresie execrabilă. Aş spune că suntem o ţară în care vremea citatelor s-a dus. Dac-o fi existat cândva un an prielnic citatelor. Nici în alte ţări nu răzbeşti în viaţă cu citate. E vremea unui alt gen de antologie. Ca de pildă, “999 de modalităţi de a cumpăra totul cu bani”.