x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

”Manuscrisele lui Eminescu sunt tezaurul nostru cel mai prețios”

1
Autor: Maria Timuc 15 Iun 2014 - 16:16
Am fost ieri la Ateneul Român, unde s-au sărbătorit ”125 de ani de la nemurirea lui Eminescu”, așa cum stătea scris pe scenă. Acad. Eugen Simion, președintele Academiei Romîne, acad. Mihai Cimpoi, Adam Puslojic(Belgrad), Vasile Tărâțeanu(Cernăuți), prof. Victor Crăciun, Dan Puric și mulți alții au vorbit despre Mihai Eminescu, au fost și actori care au recitat cu talent poeziile sale(Dorel Vișan, Eusebiu Ștefănescu) și alții, care au cântat, precum Gheorge Zamfir și Maria Gheorghiu. Discursurile vorbitorilor (inclusiv al părintelui Șerbănescu, consilier la Preafericitului Patriarh Daniel) mi s-au părut un fel de ”baricade de apărare” a lui Eminescu, de parcă Eminescu ar fi amenințat de ceva și, o dată cu el, conștiința și sufletul românesc. Și-i chiar așa, căci undeva, peste ”drum”, la Muzeul Literaturii Române, astăzi, parcă printr-o ironie a sorții, e programată evacuarea silită a manuscriselor lui Eminescu. ”Am fost dați la procuratură pentru publicarea manuscriselor lui Eminescu și , după patru ani, în sfârșit, procuratura a spus că am făcut bine să le publicăm. Manuscrisele sunt tezaurul nostru nostru, poate cel mai prețios”, a spus academicianul Eugen Simion, subliniind că ”Eminescu ne împlinește și de aceea noi ne întoarcem mereu la el. Cine se supără pe poporul român, se supără pe Eminescu”, a mai spus Eugen Simion.

Probabil că astăzi, dup 125 de ani de la moartea lui Eminescu, în aceeași zi în care el a murit fizic, o parte putredă din noi, o parte goală, ”sunătoare din coadă”, zornăitoare și grosolană, încearcă să lovească în poporul român, în conștiința și-n sufletul său, lovind în Eminescu, aruncând mascrisele sale, ”tezaurul nostru cel mai prețios”, între pereții cenușii, fazi și impersonali ai Casei Scânteii. E un fel de ”aruncare în stradă” aceasta, cu atât mai mult cu cât manuscrisele ”se vor deteriora” prin mutare, așa cum a spus directorul Muzeului Literaturii Române”, Ion Cristescu. Această energie care șchioapătă, această energie mizeră în care suntem gata să ne aruncăm tezaurul, nu e din mâna lui Dumnezeu, nu azvârle cerul mărgăritarele la porci; aceasta-i opera unei lumi , al cărui suflet pare a fi fost înghițit de fantomele ”utilului”, a consumatorismului și a valorilor superficiale. ”Tu ești vie, eu sunt ucis”, îi spunea Eminescu Veronicăi Miclea în ultima scrisoare pe care i-a trimis-o. Am simțit în această zi a ”nemuririi lui Eminescu” o încercare de ucidere a lui, care nu-i – probabil – atât de conștientă pe cât pare, dar e o stare care cutreieră și produce efecte, precum acesta, de a ne distruge tezaurul, mutând manuscrise care-ar putea fi pierdute prin mutare. Este deplorabil faptul că ”poporul român” nu simte îndeajuns legătura dintre sufletul său și creația lui Mihai Eminescu și nu conștientizează ceea ce a subliniat atât de clar Eugen Simion; ”Cine se supără pe poporul român, se supără pe Eminescu”. Cred că sunt de reținut aceste cuvinte, cred că ele sunt un semnal de alarmă, o sirenă , care sună de la vârful intelectualității românești, pentru a sublinia urgența și pericolul ce ne paște, ucigându-l pe Eminescu.

”Eu cred că greșesc aceste minți tulburi”, a spus Eugen Simion, referindu-se la aceia care încearcă să-l scoată din conștiința națională și să-l creadă depășit, inclusiv contestând la procuratură utilitatea publicării manuscriselor lui Eminescu. Eu n-am știut până astăzi despre cei patru ani în care manuscrisele lui Eminescu au fost târâte prin procese, dar îmi pare rușinos că am ajuns până aici, și rușinos că justiția a ajuns să apere opera unui poet național, care ne-a dus în universalitate prin opera sa. Dacă-i adevărat că geniul își crează un popor al său, cum a spus Dan Puric la manifestarea amintită, atunci e cazul ca poporul lui Eminescu să se arate și să-și apere sufletul de el însuși, de acea parte din el care s-a scufundat în ruină și-n autodistrugere, încercând să-l minimalizeze și să-l șteargă pe poet din cartea sufletului nostru. Eu nu cred că e posibil să-l omorâm pe Eminescu, fiindcă el ne cheamă tainic și trainic, prin poeziile sale, prin toate scrierile sale, în diferite etape ale vieții, iar chemarea aceasta se întâmplă pentru că ne recunoaștem în el propriile suflete, propriile întunecimi, propriile iubiri și porpriile îngrădiri. E cazul să ne trezim și să ne iubim pe noi în Eminescu, să ne iubim atât de mult încât niciodată să nu mai încerăm să ne omorâm singuri, aruncându-ne ”tezaurul” prin justiție sau pe străzi, printre pereți mohorâți și printre expresiile fantasmagorice ale unora care și-au pierdut puterea de a contempla frumusețea propriului suflet. Eminescu e nemuritor și asta chiar trebuie să nu mai uităm, căci nemurirea lui e nemurirea acestui popor!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de