x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marcel filmează

0
Autor: Tudor Octavian 06 Dec 2007 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Şi ce faceţi voi toată ziua, nu muriţi de plictiseală? Intrebarea noastră avea un temei. Petrecuserăm o zi in casa din marginea satului, cumpărată de amicii noştri, pensionarul Popescu şi Nora, nevastă-sa, iar după ce am revenit in Bucureşti am ştiut că ultimul lucru de are aveam nevoie era o casă la ţară. La prima vizită, buna creştere imi impunea să nu observ că arhitectul şi Nora erau pe cale să se ţicnească şi că voioşia lor de paradă părea să ascundă o taină ajunsă la scadenţă. După un an insă, discuţia despre plictiseală n-avea cum să fie evitată. Intr-un an, toate lucrurile capătă o rezolvare. Nu ne plictisim, a zis Nora. Eu nu-mi văd capul de treabă. O casă la ţară e totuşi o casă. Trebuie să te ocupi de ea. Iar Marcel filmează.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Şi ce faceţi voi toată ziua, nu muriţi de plictiseală? Intrebarea noastră avea un temei. Petrecuserăm o zi in casa din marginea satului, cumpărată de amicii noştri, pensionarul Popescu şi Nora, nevastă-sa, iar după ce am revenit in Bucureşti am ştiut că ultimul lucru de are aveam nevoie era o casă la ţară. La prima vizită, buna creştere imi impunea să nu observ că arhitectul şi Nora erau pe cale să se ţicnească şi că voioşia lor de paradă părea să ascundă o taină ajunsă la scadenţă. După un an insă, discuţia despre plictiseală n-avea cum să fie evitată. Intr-un an, toate lucrurile capătă o rezolvare. Nu ne plictisim, a zis Nora. Eu nu-mi văd capul de treabă. O casă la ţară e totuşi o casă. Trebuie să te ocupi de ea. Iar Marcel filmează.


Intr-adevăr, arhitectul ne-a filmat chiar din clipa in care am coborăt din maşină, ne-a filmat in timp ce ne imbrăţişam, ne-a filmat cănd ne-am aşezat pe laviţa mare din camera de zi şi am zis "Prea multe nu s-au schimbat pe aici", iar pe soţia mea a filmat-o şi cănd s-a dus la toaletă, şi cănd s-a intors. Pănă seara, a ţinut-o tot intr-o filmare. Nu puteai să-l ignori, fiindcă era plin de entuziasm. La unii oameni, entuziasmul capătă forme stihinice. Arhitectul ne povestea că şi-a cumpărat un aparat japonez, cu care poate să filmeze zile in şir, şi ne filma din toate poziţiile, cănd stănd pe burtă, cănd căţărăndu-se in copaci.


Lasă-l, e bine că filmează, ne-a zis Nora in şoaptă, cu aerul că şi noi trebuia să acceptăm situaţia. Nora ne dădea de inţeles că filmatul nu era cea mai bună soluţie, dar era mai bună decăt o medicaţie indelungată cu sedative. Filmează de mult?, am intrebat-o. De şase luni, a răspuns Nora. Doarme cu aparatul lăngă el. La inceput, m-am supărat. Mă filma in timp ce dormeam. Te obişnuieşti insă cu toate.

La masă, entuziasmul arhitectului părea să fi atins un punct critic. A filmat lingurile şi furculiţele, a filmat ciorba, ne-a filmat mestecănd şi, la un moment dat, a zis "Gata, am reuşit". Apoi ne-a explicat că aparatul lui avea un teleobiectiv cu care putea să vadă cum ni se duce măncarea in găt.


Aerul de la ţară te trage la somn, iar raţa pe varză, cum se ştie, cade greu la stomac. Ar trebui studiată relaţia asta dubioasă dintre raţă şi varză. Mai ales că acum există şi un film monografic făcut de Marcel. M-am văzut cum mă manifest in somn, după ce m-am trezit. Nu ştiam că dorm atăt de chinuit. Pur şi simplu nu eram eu, ci un actor prost care doarme neconvingător.


E bine, a zis Nora. Ce e bine?, am intrebat. E bine că ne filmează. Inainte de a-şi cumpăra aparatul căzuse rău in patima fotografiatului. Orice aş fi făcut, striga: Stai aşa! Şi mă fotografia. Am sute de fotografii in veceu. In timp ce Nora imi povestea filmul vieţii ei de la ţară, Marcel şi-a pus aparatul la ochi şi a urlat: Staţi aşa! Şi ne-a filmat.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ne-a,   nora,   filmat

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de