Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În arte, drumuri mai scurte către calitate nu există. E drept că la notorietate, la sacul cu bani şi la un statut social confortabil se ajunge şi pe scurtături. Faima, bogăţia şi poziţia socială însă nu garantează calitatea.
Publicul mare al artei tinde să spună că, da, celebritatea şi calitatea se condiţionează una pe cealaltă. Negustorii artelor forţează situaţia, fiindcă e productivă. În comerţul mondial cu lucrări de artă contemporană nu se mai tranzactează calităţi, ci nume. Se cumpără notorietate, pentru că un procent din aceasta trece în seama celui care plăteşte. Cine cumpără nume vestite devine el însuşi un om vestit.
Aşa a fost dintotdeauna, numai că proporţiile şi procentele erau altele. În secolele trecute, mijloacele care asigurau notorietatea erau credibile, dar aveau o rază mică de influenţă. Oricât de cunoscut ai fi fost, erai cunoscut într-o lume mică şi bine definită. În Renaştere, nimeni nu putea spera la o glorie mai mare ca a lui Rafael Sanzio, dar numele şi opera sa le erau familiare doar unor clerici, seniori şi artişti locali. Astăzi, Rafael e un nume circulat în toate păturile sociale şi în toate ţările. În artele veacului al XX-lea au apărut mijloace tehnice noi care scurtează o mulţime de drumuri: către popularitate, către lauda nemeritată, către banul public, către bogaţii vanitoşi, către pieţele cele mai căutate.
Astăzi, calitatea nu mai are prioritate, deoarece ideea de calitate, din cauza progresului publicitar, s-a mărunţit, s-a atomizat. În negoţul de artă e la fel ca în negoţul cu pârjoale de la McDonald’s. Când n-ai în preajmă decât McDonald’s-uri şi reclame la pârjoale, le mănânci chiar dacă nu îţi e foame şi-ţi pică greu la stomac. Când toată omenirea şi negustorimea artistică spune că Picasso e numărul 1, cine îndrăzneşte altă opinie e stigmatizat chiar şi de cei care habar n-au de arta lui Picasso. Aş spune că de ignoranţi mai mult decât de ştiutori.
În artele de azi, cine se pune contra curentului e luat de viitură şi desfiinţat ca purtător de calitate în breaslă. Trăim un timp al marilor alinieri, în care calitatea a devenit ocupaţia privilegiată a unui număr restrâns de cunoscători şi de nostalgici ai veacurilor de calitate.
Artele contemporane din România maimuţăresc la vârf ecuaţii publicitare din Occident. Avem o mare aliniere, agresivă cu tradiţia şi calitatea mijloacelor de expresie, la nivelul generaţiilor de treizeci-patruzeci de ani. Nu trebuie să fii neapărat un spirit conservator şi un cârtitor de profesie, ca să realizezi gaura neagră din cultură produsă de aceste generaţii de profitori ai deceniilor din urmă, generaţii marcate de tupeu, dezordine, lăcomie şi incultură.
Putem fi convinşi că tot ce se întâmplă în politică şi în guvernare se întâmplă şi în arte.
