x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Măreaţa Rusie a lui Soljeniţîn

0
Autor: Ion Cristoiu 01 Sep 2008 - 00:00

Moartea lui Alexandr Soljeniţîn, survenită în noaptea de 4 spre 5 august 2008, a dat Occidentului un nou prilej de a dovedi că n-a înţeles, nu înţelege şi nu va înţelege în vecii vecilor Rusia.



Moartea lui Alexandr Soljeniţîn, survenită în noaptea de 4 spre 5 august 2008, a dat Occidentului un nou prilej de a dovedi că n-a înţeles, nu înţelege şi nu va înţelege în vecii vecilor Rusia.

Dînd curs unor clişee de mediocritate din anii Războiului Rece, puse pe tapet şi în România zisă şi democrată, Occidentul l-a bocit pe marele scriitor ca pe un anticomunist dispărut. Fireşte, în comentariile cu vădit miros propagandistic, nu s-a suflat o vorbă despre activitatea lui Alexandr Soljeniţîn după revenirea în Rusia, în 1994. Şi s-a procedat astfel pentru că articolele şi cărţile scrise de Soljeniţîn după prăbuşirea URSS nu încăpeau în hotarele strîmte şi rigide ale imaginii sale, cultivate de Occident pe vremea cînd gînditorul era un exilat. Aceste articole şi cărţi deplîngeau decăderea Maicii Rusii de după 1990. În clipa cînd pe bolta fostului Imperiu s-a ivit şi-a crescut steaua numită Vladimir Putin, Alexandr Soljeniţîn, critic înverşunat al lui Boris Elţîn, a devenit unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai noului ţar. Descumpăniţi de poziţia adoptată de un scriitor pe care-l consideraseră şi îl răzgăiaseră în ipostaza meschină de propagandist pus în slujba Americii, occidentalii au văzut în activitatea lui Soljeniţîn după 1994 o rătăcire de la drumul drept. În realitate însă, între opera lui Soljeniţîn din anii URSS şi cea din anii Rusiei postcomuniste nu există nici o deosebire. Pentru că, studiată în profunzime şi nu la nivel de suprafaţă gazetărească, opera lui Soljeniţîn din anii URSS nu e cea a unui anticomunist, ci a unui  mare scriitor rus. Or, aşa cum arată istoria Rusiei, toţi marii scriitori ruşi au fost, înainte de toate, provăduitori ai tezei unui rol de excepţie a Maicii Rusii.

"O zi din viaţa lui Ivan Denisovici", "Pavilionul canceroşilor", "Primul cerc" au fost interpretate drept creaţia unui duşman al comunismului doar din simplul fapt că într-o ţară în care nu se putea scrie şi vorbi despre lagăre, despre mecanismul infernal al KGB, un scriitor îşi permitea să-şi plaseze acţiunea în lagăre, în celulele de la Lublianka. Alexandr Soljeniţîn îşi plasase acţiunea romanelor sale în aceste spaţii nu pentru a le reduce la simple pamflete anticomuniste, ci pentru a  pune în evidenţă o teză de lungă tradiţie în gîndirea rusească: măreţia sufletului rusesc prin exerciţiul  suferinţei individuale. Lagărul, celula de la KGB sînt doar decorul, luat din actualitate, pentru reliefarea tezei privind mesianismul rusesc justificat de suferinţa pînă la urmă asumată.

Răsfăţîndu-l în neştire, Occidentul n-a făcut altceva decît să cultive un scriitor a cărei operă era  în esenţa profund antioccidentală.
Explicabilă, în aceste condiţii, poziţia adoptată de Alexandr Soljeniţîn după întoarcerea în Rusia. Ca reprezentant de seamă al spiritului velikorus, continuator al tezei lui Gogol din finalul volumului 1 al romanului "Suflete moarte" despre troica rusească în faţa căreia "popoarele se pleacă pe rînd", Alexandr Soljeniţîn nu putea decît să deplîngă ceea ce el considera umilirea Maicii Rusii de către Occidentul convins că, după prăbuşirea URSS, poate trata Rusia ca pe o putere din lumea a treia. Şi în clipa cînd în fruntea Rusiei s-a  instalat un Vladimir Putin a cărei politică asumată a constat în reabilitarea Măreţei Rusii, Alexandr Soljeniţîn nu putea decît să aplaude  entuziast.

La nici o săptămînă de la moartea lui Soljeniţîn, ca răspuns la provocarea făţişă a lui Mihail Saakaşvili, preşedintele zurliu a unei republici bananiere din Caucaz, trupele ruseşti intrau în Georgia. Dacă ar fi trăit, Alexandr Soljeniţîn ar fi salutat această acţiune. Ea corespunde pe deplin pledoariei marelui scriitor de trezire a Maicii Rusii din umilirea la care a supus-o, după prăbuşirea URSS, Occidentul care nu înţelege nimic din ceea ce se petrece dincolo de lumea supermarketurilor şi a televiziunilor îndobitocitoare.

Urmărind cu atenţie reacţiile americanilor, ale Occidentalilor, atît politicieni, cît şi jurnalişti îţi dai seama că ele exprimă aceeaşi incapacitate de a înţelege Rusia în adîncurile sale manifestate nu numai în cazul receptării operei lui Alexandr Soljeniţîn, dar şi în cazul aventurilor funeste ale lui Napoleon şi Hitler.

Conflictul cu Georgia depăşeşte cu mult o simplă acţiune de pedepsire a lui Mihail Şaakaşvili pentru agresiunea sa iresponsabilă împotriva Osettiei de Sud.

E vorba despre un semnal dat lumii întregi, Occidentului îndeosebi, că Rusia, tratată după prăbuşirea URSS de George Bush ca pe un alegător din Texas (cu bătăi părinteşti pe umăr şi arătarea electorală a dinţilor), vrea să fie tratată ca Măreaţa Rusie.

Ca Rusia lui Soljeniţîn.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   Rusia,   soljenitin

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de