x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Marele meci la judecata de apoi

Marele meci la judecata de apoi

de Dan Dumitrescu    |    20 Oct 2010   •   00:00

Răniţii tămbălăului Dinamo - Steaua populează în continuare afişajele media. La Urgenţă rămâne internată victima sălbăticiei de grotă a unor rebuturi bipede. Fotografia omului aflat pe patul de spital, puternică prin discursul său despre suferinţă, este totuşi puţină în raport cu amploarea golăniei de ultimă speţă care a acompaniat evenimentul. Fotografia omului aflat pe patul de suferinţă devine, aşadar, doar un punct de reper care ne ajută să definim neputinţa oamenilor legii de a compensa suferinţa victimei, atât cât se poate, prin pedepsirea vinovaţilor. Neputinţă care conservă o paragină umană atotcuprinzătoare. Fotbalul face şi el parte din acest decor al suferinţei. Dar în fotbal sunt internaţi altfel de pacienţi. Şi inculpaţi totodată. În fotbal sunt internaţi pacienţii priceperii limitate, sunt internaţi inculpaţii unui derbedeism ieftin.

Poliţia şi jandarmeria au de urmat căi mai anevoiase până la identificarea şi pedepsirea nelegiuiţilor. Rămânem atenţi la subiect, rămânem în aşteptarea unor verdicte în echilibrată balanţă cu faptele. Nu ni se pare însă justificată tărăgănarea unor decizii care privesc direct fotbalul, nu putem accepta lipsa de reacţie imediată a instanţelor sportive, instanţe care nu trebuie să caute şi să probeze fapte, instanţe care lucrează pe baza unor dovezi la vedere.
Submiliţienii din Comisia de Disciplină a ligii au decis la foc automat să-i acorde drept de joc înroşitului Andrei Cristea.

La fel de bine programaţi şi motivaţi au fost ei şi  atunci când îl ameninţau, telefonic, pe gălăţeanul Râpă cu o eventuală sancţiune pentru simulare dacă jucătorul Oţelului nu va da o declaraţie de susţinere a dinamovistului. Apoi, când şi-au dat seama că decizia este prea de vacă atunci când şi-au dat seama că se substituie arbitrilor fără dispensă de competenţă şi regulament, comisarii lui Mitică s-au retras la rastel. Revenirea nu este însă egală cu nevinovăţia. Cel mai cel, domnul Dragomir, care s-a jurat cu raţa-n gură de două ori şi în două feluri diferite, ştie că şi tentativa se pedepseşte. Aşa că, firesc, comisia respectivă ar trebuit împuţinată prin oarece demiteri. Aşa ar fi fost normal. Dar o astfel de normalitate nu se va împlini niciodată. Fiindcă orice demis poate vorbi la nervi despre complicităţi şi aranjamente, despre vinovăţii care nu dau bine în relaţia cu DNA. Aşa că, mai bine, batista pe ţambal.
Am reluat o poveste care a precedat meciul Dinamo - Steaua, pentru că mă tem să nu se aplice şi acum reţeta batistei pe ţambal. Am reluat povestea cu Andrei Cristea pentru că ea creează un anumit nivel de aşteptare în privinţa sancţiunilor impuse de evenimentele care au însoţit respectivul eveniment. Pentru că am dorit să lansez un avertisment de natură să-i echilibreze în decizii pe judecătorii din subordinea ligii.

Decizii aşteptăm şi din partea CCA. Martorii corecţi şi competenţi ai prestaţiei lui Marius Avram au spus ceea ce aveau de spus. În faţa evidenţelor orice încercare de escamotarea a adevărului devine culpabilă. Nici raportul de arbitraj, indiferent ce ar conţine el, nu poate constitui o pavăză. Marius Avram a picat examenul marelui meci. Aşteptăm reacţia CCA pentru a ne convinge dacă Vasile Avram se va salva sau dacă nu cumva va accepta să-şi însoţească fiul în corigenţă.

×
Subiecte în articol: editorial