x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Marele scatofag politic

Marele scatofag politic

de Sorin Roşca Stănescu    |    29 Feb 2012   •   21:00

Ce semnificatie are decizia pre­se­dintelui Traian Basescu de a-l in­sta­la ca sef al spionajului ro­ma­nesc pe Teodor Melescanu? In de­fi­nitiv, despre Melescanu a avut, in trecut, numai cuvinte rele. Intr-o zi l-a facut chiar magar. Pe ce cai a ajuns seful statului la concluzia ca acest politician liberal, pe care l-a hulit atata vreme, are calitatile ne­cesare pentru a detine o functie atat de importanta? Eu nu pun in dis­cutie socotelile politice, care pot fi extrem de cinice, la capatul ca­rora Traian Basescu a luat de­ci­­zia respectiva. O fac altii. Pe mine ma intereseaza doar, cel putin de aceasta data, sa vad cat de morala sau cat de imorala este optiunea sa. Atunci cand cineva isi sterge cu carpa scuipatul, urina sau fe­ca­lele, se spune ca a facut cu­ra­tenie. Spre deosebire de situatia in care o persoana, in loc sa stearga ceea ce este de stres, linge. Da cu limba. Cand cineva isi linge propriul rahat, el se numeste scatofag. Daca o face din motive politice, este un scatofag politic. Daca o face suficient de des, nu mai este un scatofag de rand, ci devine ma­rele scatofag. Cam prin acest proces a trecut domnul Traian Ba­sescu. Presedintele nostru. Intaiul om in stat. A devenit marele sca­to­fag.

Cata onoare sau cata lipsa de onoare trebuie sa ai, pentru ca, dupa ce ti-ai porcait in fel si chip un adversar politic, sa-l iei in brate, sa-l saruti, sa-i lingi scuipatul, pe care i l-ai plasat pe ambii obraji, sa-l declari imaculat si sa ti-l iei aliat? Domnul Traian Basescu, intre toti politicienii, cel putin cei pe care i-am vazut pana acum in ultimii 20 de ani, a devenit un artist al unor asemenea operatii. Ulti­mul exemplu este cazul Teodor Me­lescanu. Un om pe care ditamai presedintele Romaniei l-a facut, in repetate randuri, albie de porci. Si pe care acum, pe neasteptate, incercand sa aplice o noua lovitura USL, dar si sa-si spele ima­ginea externa de autocrat cu tendinte dictatoriale, il ia in barca sa, transformandu-l intr-unul dintre principalii sai colaboratori.

Domnul Traian Basescu nu joaca pentru prima data rolul de mare scatofag politic. A mai fa­cut-o si in cazul domnului Gabriel Oprea. Pe care, tot asa, l-a porcait in fel si chip, pana cand si l-a luat aliat in guvernul marioneta, i-a pus pe umar noi stelute si l-a uns staroste al Armatei Romane. O ar­mata care, conform normelor NATO, ar trebui sa aiba un civil la varf si care, iata, are un general. Intre Oprea si Melescanu, Traian Basescu a mai facut o opera de tip scatofag si cu Cozmin Gusa. Situatie in care recidiveaza. Sa ne amintim: cand Cozmin Gusa era la PSD, Traian Basescu il demoniza. Dupa ce a plecat de la PSD si a trecut de partea sa, l-a luat printre cei mai apropiati colaboratori ai sai. Lingand scuipatul pe care i-l aplicase pe ambii obraji. Si stergandu-l de nevoile pe care si le-a facut pe el. Dupa ce Gusa a plecat, l-a demonizat din nou. Umplandu-l de rahat. Acum, din nou, Cozmin Gusa e bun. Exemple de acest fel sunt nenumarate. Nu stiu altii ce cred, dar mie mi-e mila de scatofagi. Eu cred ca acesti oameni nu sunt atat de periculosi pe cat de bolnavi sunt.
Sursa: CorectNews

×