x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marfa e prea puţină sau banii prea mulţi?

0
Autor: Ionuț Bălan 19 Ian 2011 - 20:20

Analiştii cu pretenţii au trecut în revistă preţul mondial al mărfurilor şi le-a ieşit că populaţia în creştere şi diversificarea consumului la indieni şi chinezi pun presiune pe preţul produselor de bază. Ce au uitat ei să ia în calcul sunt banii de hârtie puşi în circulaţie de bănci. Le amintim că în trei decenii activele financiare internaţionale au crescut cu 1.000%, iar PIB-ul mondial s-a mărit cu doar 250%. În anii ’80, cele două mărimi erau egale, acum respectivele active sunt de trei ori mai mari decât PIB-ul. Deci iarăşi ne întrebăm: Mărfurile au devenit mai scumpe sau banii sunt prea mulţi (şi deci prea ieftini)?

E prudent să lăsăm această chestiune la stadiul de controversă. Într-adevăr, producerea biocombustibililor – stimulată prin subvenţii guvernamentale – a plafonat oferta de alimente, în condiţiile unei populaţii şi ale unei cereri în creştere. Dar, colac peste pupăză, Statele Unite au majorat producţia de monedă, ex­portând inflaţie în toată lumea. Chiar şi în ţările în care băncile centrale n-au avut politici monetare expansio­niste, simplul fapt că au emis monedă locală, în contrapartida dolarilor „uşori” intraţi în urma schimburilor comerciale şi a fluxurilor financiare, tot a generat un surplus de bani. Iar cu această ocazie merită aduse din nou în discuţie spusele lui Milton Friedman, care considera că inflaţia este oriunde şi oricând un fenomen monetar, sau postulatul lui Ludwig von Mises: „Guvernul numeşte inflaţie inevitabilul efect al acesteia, anume creşterea preţurilor, trecând sub tăcere faptul că această creştere se datorează chiar sporirii artificiale a cantităţii de bani aflaţi în circulaţie”.

Dar despre aceste lucruri am mai scris în urmă cu doi ani şi jumătate, când spuneam că băncile şi fondurile de investiţii vor trece în număr mare de la finanţarea activelor la creditarea sec­toarelor productive şi a co­mer­ţu­lui. Majorarea preţurilor le-a ren­ta­bilizat pe acestea din urmă şi e nevoie doar de lichidităţi. Cei care nu se orientează sunt ameninţaţi cu falimentul, fiindcă preţul activelor amplu speculate în trecut se va duce mai jos.

Deşi întreaga lume continuă să fie derutată de dobânda zero de la americani şi de bonificaţiile minime cu care sunt remunerate economisi­rile în euro, lire sterline sau franci elveţieni, trebuie spus că reducerea e doar temporară. Inflaţia în creştere va determina în cele din urmă majorarea dobânzilor şi va amplifica scăderea de preţ la active. Cei care nu se vor dumiri la timp că a venit momentul să finanţeze comerţul, industria şi agricultura vor avea de suferit. Consumatorul final va suferi oricum. Şi de pe urma reducerii preţului activelor, care-i diminuează averea, şi de pe cea a inflaţiei, care-i erodează nivelul de trai. Cineva trebuie să plătească pentru interven­ţio­nismul autorităţilor publice...

Am ajuns cu discuţia la România. Şi la noi ar trebui să aibă loc o reo­rien­tare a finanţării spre sectoarele prelucrătoare. Numai că acestea au o dimensiune prea redusă. O soluţie ar putea fi oferită de finanţarea producţiei agricole. De ce? Pentru că, în ciuda reducerii ample a consumului intern, continuăm să ne găsim tot într-o stare de deficit la nivelul produselor agroalimentare. Şi e păcat să se întâmple una ca asta, pentru că dacă se poate vorbi despre o tehnologie învechită, care stă la baza pro­ble­melor de competitivitate, despre o fiscalitate nestimulativă pentru afa­ceri, despre un management slab în întreprinderile statului, există totuşi un activ de o calitate cu nimic inferioară celui din Occident: pământul.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de