x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Maria, la Turism! Ioana, la Justiţie!

Maria, la Turism! Ioana, la Justiţie!

de Dan Constantin    |    01 Mar 2008   •   00:00

A trecut abia o săptămână de la succesul deplin al înscăunării în funcţie şi fata lui tata a dispărut. Televiziunile o caută pentru declaraţii, croitorii aleargă după ea să o înţolească pentru podium, partidul, organizaţia să soarbă din cuvântările ei seva acţiunilor. Fata care are mereu paiul în gură parcă nici nu a existat. Să o fi epuizat atât lupta crâncenă pe care a purtat-o cu cei doi contracandidaţi la secretariatul general al juniorilor partidului PDL – lampă la televizor?

Oare unde o fi, chiar nu se sesizează nimeni de golul de pe scena politică românească? Sau o fi un scenariu marca "Săftoiu", uitat prin sertarele de la Cotroceni, de promovare graduală a întregului clan Băsescu în isteria politicii?

Fratele prezidenţial, Mirciulică, ar fi tocmai bun să ia Primăria Constanţei. Percheziţia DNA cu poprirea averii lui Mazăre deschide calea unei succesiuni marinăreşti la instituţia care stă în umbra statuii lui Ovidiu – vândută şi ea de mult, de un alt escroc, potrivit legendei.

Cumnata prezidenţială s-a anunţat şi ea militantă în capot pentru partidul – să-dea-boala-n-ei-că-nu-ştiu-cum-îi-mai-zice – cu doi preşedinţi, unul mic ca un dop şi altul ca o sticlă de trei sferturi, alb, sec, cum îi plăcea lui Trăienel când era treaz. Ehei, ce vemuri...

Da restul? Hârtiile Săftoaicei programau trasee previzibile şi pentru celelalte muieri din clan.

Maria a avut din tinereţe o experienţă deosebită la motelul Ilşeşti, din Suceava. A fost acolo recepţineră până să se ia cu Traian. Se poate uita dragostea dintâi? Ca atare, doamna va merge la Turism. Pentru început, chiar dacă e doar agenţie, viitorul ramurii recomandă transformarea ei într-un super minister. Şi Elena Ceauşescu a cărat întâi gheaţă la ICECHIM şi a ajuns prim-viceprim-ministru, şi şefa ştiinţei româneşti.

Un loc bun avem şi pentru doamna ex-Bodo, dacă a rupt-o cu muzica, fiind acum notăriţă prin Subcarpaţii de Curbură. Îi vine mănuşă postul de la Justiţie, având dosar beton. De ce îl ţine preşedintele liber de atât timp? N-ai priceput, Tăricene, greu de cap eşti, ai soluţia să scapi de supărarea lui Traian!

Două posturi – la Turism şi la Justiţie – la băiatu’, că n-o fi foc!

Şi du-te cu ăla alb, rece şi sec mai repede, să le semneze!

×
Subiecte în articol: editorial