x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marin C. Marin

0
21 Aug 2004 - 00:00

Am avut un profesor care stia sa repare trecutul. Toti marii oameni ar fi putut fi si mai mari, daca nu savarseau greseli. Profesorul meu invatase de la Lenin si Stalin ca omenirea mersese, pana la aparitia comunismului, din eroare in eroare.

Cu omenirea nu mai era nimic de facut, nu-i puteai modifica epocile. Sa muti, de exemplu, feudalismul inaintea sclavagismului si sa vezi daca n-ar fi fost mai bine asa. Dar greselile indivizilor, fie acestia si geniali, era musai sa fie despartite de faptele lor de seama. Daca nu pentru altceva, macar ca sa aiba unii profesori de socialism stiintific ce corecta. Cand Marin C. Marin, atoatestiutorul meu profesor de viitor fericit, evoca unul din razboaiele lui Napoleon, chiar si fruntasul clasei avea aceeasi privire resemnata, de bou, pe care eu n-o aveam decat la orele de calcul integral. Spre deosebire de alti oameni de seama, Napoleon gresea nu numai cand pierdea, ci si atunci cand castiga.

Lui Marin C. Marin ii casunase, naiba stie de ce, pe Napoleon. Si nu rata nici o ocazie sa ne explice ca, dintr-o perspectiva marxist-leninista, tot ce pentru Franta fusese un castig, pentru omenire fusese o pierdere, in sensul ca victoriile lui Napoleon amanasera zorii comunismului cu un numar de ani.

Aici era contributia cu totul exceptionala la rescrierea istoriei a lui Marin C. Marin: la numarul de ani, cu care greselile unor regi, imparati, sefi de guverne si artisti celebri lungisera nepermis drumul umanitatii, in drumul ei hotarat spre comunism. Ce folos ca masele largi o impingeau inainte, daca regii, imparatii si alde Da Vinci, Bach si Balzac, prin greselile lor, o impiedicau sa ia viteza!

O vreme, am adunat anii gresiti, cand de unul, cand de altul dintre oamenii celebri ale caror vieti nu mai aveau pentru Marin C. Marin nici un fel de secrete, si mi-a iesit ca zorii comunismului ar fi trebuit sa se iveasca pe la 1760. Cu conditia, desigur, ca Marin C. Marin sa fi avut posibilitatea sa intervina de cateva ori in fiecare secol si inainte de savarsirea unor greseli cu consecinte greu de intrevazut chiar si de catre cei mai inteligenti profesori din scoala. Bietul de el, Marin C. Marin! A murit calcat de tren.

"Al dracu’ tren - mi-a zis un fost coleg, care mi-a anuntat moartea profesorului de filozofie - a trecut cu un ceas mai tarziu decat trebuia".

Marin C. Marin fusese la locul si la ora cand trebuia, doar ca mecanicul gresise. Un om neinsemnat, mecanicul. Sa fi fost un mare om, asa, ca Napoleon, ori cel putin ca Garibaldi, era altceva. Avea si Marin C. Marin ce sa ia in calcul. Trecea el cu un ceas inaintea trenului. Si traia, ca sa le poata povesti pensionarilor in parc unde gresise Ceausescu in ’89.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   marin

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de