x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Marin Preda a îndrăgit expresia „mon cher” în curtea şcolii săteşti.

Marin Preda a îndrăgit expresia „mon cher” în curtea şcolii săteşti.

de Florin Condurateanu    |    26 Mai 2011   •   21:00

Scriitura geniala a lui Marin Preda e col­turoasa, e aspra ca palma muncita a taranului din campia Teleormanului. Scriitura parca sprijinita pe oasele proeminente si puternice ale fetei tatalui, sef al Morometilor. Marin Preda, nascator al unor romane tulburatoare despre oameni cu destin furtunos, nu putea fi un jovial, un vor­baret, un invartitor de cuvinte dulcege, Marin Preda era ursuz, cu tu­mult interior parca ascuns de arsita soarelui inaltat pe cerul satului. In­tra­se in legenda scriitorilor cu expresia lui favorita 'mon cher', semanata la cateva cuvinte, dar cronicarul Mo­ro­metilor o transformase mai degraba in 'monser', ca era mai grabita si mustind de o unda de ironie.

Unii cre­deau ca Marin Preda o culesese de prin mediile intelectual-poliglote ale Bucurestilor si se sclifosea nitel cu frantuzismul asta. Dar originea expresiei 'monser' este cu totul alta si putin banuita, originea se afla chiar in co­mu­na natala Silistea Gumesti. Dar ia­ta cum s-a desfasurat povestea. Un fiu al satului a venit la de-acum celebrul scriitor sa-l invite la sarbatoarea fiilor satului Silistea Gumesti. Nu l-a primit cu entuziasm posacul Marin Preda, iar cand a auzit ca va face parte din poza cu fiii comunei s-a burzuluit sa nu-i fie folosita imagi­nea, ame­nin­tand chiar: 'Va dau in judecata, mon­ser!'. N-a mai rabdat refuzul rastit consateanul si a ridicat si el glasul: 'Te-ai boierit, doar boierii zic monser'. Surprins si cuprins de pareri de rau privind banuiala ca se fandoseste ca in cercurile simandicoase, scriitorul a istorisit cum a in­dra­git vorba 'monser'.

Se afla de­mult baietandrul Marin Preda in curtea scolii din Silistea Gumesti, sta­tea retras pe o gramada de lemne pentru incalzirea scolii. Si elevul taranus l-a auzit pe invatatorul lui zicand 'mon cher'. I-a placut teribil cum sunau cuvintele astea in gura dascalului comunei. Si l-a intrebat pe invatator ce inseamna ele de par o muzica. I-a dat invatatorul o explicatie grabita, dar a adaugat apasat, privindu-l adanc in ochi pe elevul taranus Marin Preda: 'Ma, baiete, tie ti-a pus Dumnezeu mana-n cap'. Toata viata s-a intrebat scriitorul Ma­rin Preda ce-o fi vrut sa zica inva­ta­to­rul lui cand i-a spus 'Ti-a pus Dumnezeu mana-n cap'!

×