x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Marius Tucă: Cincisprezece ani de casaţie şi justiţie

Marius Tucă: Cincisprezece ani de casaţie şi justiţie

de Marius Tucă    |    17 Oct 2008   •   00:00

Gata, acum putem spune definitiv că "ne-am cîştigat raţia de libertate", că toate idealurile noastre se văd împlinite, după nouăsprezece ani, după atîta amar de vreme în care "dreptate, ochii plînşi au cerut să te vadă"...



Gata, acum putem spune definitiv că "ne-am cîştigat raţia de libertate", că toate idealurile noastre se văd împlinite, după nouăsprezece ani, după atîta amar de vreme în care "dreptate, ochii plînşi au cerut să te vadă", aşa că totul se vede acum limpede, clar, epoca în care bîj­bî­iam prin întunericul vremii a apus, lumina a răbufnit dintr-o dată făcîndu-ne să înţelegem de ce de la Revoluţie încoace n-am găsit calea, n-am înţeles drumul, trebuia să vină Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca să ne lumineze, să ne împli­nească într-un fel speranţa pe care ne-o pierduserăm de mult, şi zorii li­bertăţii ne par altfel acum, nu-i mai putem huli ca pînă mai ieri, dintr-o dată ne par nişte răsărituri pe care nu le puteam vedea din cauza acestei decizii care nu mai venea, această decizie finală venită ca o izbăvire de neam şi de ţară şi de ce nu, decizia care să ne aducă mîntuirea în faţa istoriei, vor­be mari la o decizie la fel de mare, fără tăgadă desti­nul nostru atît de încercat şi încarcerat va fi salvat tot printr-o încercare şi încarcerare, sunt cincisprezece ani în care vor înţelege şi vom înţelege cauza suferinţei şi neîmplinirii noastre, e musai să ne facem o cruce mare, morţii nu se vor mai răsuci prin morminte, blestemul a fost îndepărtat, de azi înainte ne putem uita liniştiţi unii în ochii altora, generalii Chiţac şi Stănculescu au fost condamnaţi la cincisprezece ani de închisoare...

×
Subiecte în articol: editorial