Masa de Crăciun cu Băsescu

Gluma s-a încins şi paşnica noastră petrecere de Crăciun era cât pe ce să sfârşească în dat cu farfuriile în cap. Deci, înţeleg eu, tu îl aveai în capul mesei chiar pe Traian Băsescu! Da, zâmbeşte el amar.

Zadarnic am încercat să mut discuţia. Hai, zic, să vorbim despre femei, chiar dacă se supără nevestele. Poate spune unul un banc nou. Nu, chipurile erau îndârjite, iar tainica Naştere a Domnului nu putea aduce pacea în sufletele acestor oameni altfel cumsecade. Diavolul parcă băgase zâzania, iar subiectul Băsescu ne confiscase masa de Crăciun. M-am pomenit la rându-mi urlând, ceea ce i-a făcut pe toţi să înţepenească, fiindcă, aşa cum mă ştii şi tu, sunt un om calm - dacă nu încetaţi imediat cu politica, asta e uşa. Gata!

Niciodată românii n-au fost despărţiţi atât de tranşant în două tabere - cei care-l urăsc pe Băsescu şi cei care-l iubesc pe acest cetăţean politic, recalificat, la mustaţă, pentru un nou mandat. Nenorocirea este că personajul despre care vorbim n-are nimic de pierdut din acest război fratricid. Abil, el îşi valorifică eficient, în folos propriu, doar iubirea. Ura rămâne proştilor sau, mă rog, deştepţilor care au ajuns să-şi dea în cap. Stau cu Dan, petrolist, ploieştean şi pasionat ca şi mine de plimbat puşca de vânătoare, pe taluzul unui lac dinspre Fulga. Suntem amândoi înfofoliţi în costumele de camuflaj şi în absenţa pasajului la raţe care întârzie sporovăim pentru a birui vântul care piaptănă duşmănos nu numai stuful, ci şi  bărbile noastre. Cum ai petrecut Crăciunul? - întreb eu, fiindcă ne aflam într-o zi de după această sărbătoare. Acasă, zice, în familie. Ne-au venit şi două perechi de fini pe care i-am cununat de curând şi care ne sunt dragi. Totul s-a sfârşit prost, oftează tovarăşul meu de  iluzii cinegetice. Cum aşa? - mă arăt eu curios. Nu trecusem de şorici şi aperitive că a început tărăboiul. Doi din finii mei sunt fani Băsescu. Doi îl detestă cu îndârjire. Culmea e că în fiecare familie unul era pro şi celălalt contra, încât nevasta unuia se certa la cuţite nu numai cu propriul soţ, devenit agresiv după primele ţuici, ci şi cu femeia celuilalt, prietenă până ieri. Am crezut iniţial că-i o glumă şi, ca naş şi gazdă, m-am ţinut deoparte. Gluma s-a încins şi paşnica noastră petrecere de Crăciun era cât pe ce să sfârşească în dat cu farfuriile în cap. Deci, înţeleg eu, tu îl aveai în capul mesei chiar pe Traian Băsescu! Da, zâmbeşte el amar. Zadarnic am încercat să mut discuţia. Hai, zic, să vorbim despre femei, chiar dacă se supără nevestele. Poate spune unul un banc nou. Nu, chipurile erau îndârjite, iar tainica Naştere a Domnului nu putea aduce pacea în sufletele acestor oameni altfel cumsecade. Diavolul parcă băgase zâzania, iar subiectul Băsescu ne confiscase masa de Crăciun. M-am pomenit la rându-mi urlând, ceea ce i-a făcut pe toţi să înţepenească, fiindcă, aşa cum mă ştii şi tu, sunt un om calm - dacă nu încetaţi imediat cu politica, asta e uşa. Gata! Soţia mea adusese platourile cu cârnaţi şi fripturi. Mă rog, duşmăniile n-au dispărut, iar petrecerea s-a terminat iute, lăsând în urmă bucatele aproape întregi.

Mă uit pe cer. Nici urmă de raţe. Spre lacul Mănăstirii Parepa se scurg, în zbor maiestuos, pâlcuri de lebede. Stau uneori ore în şir pe malul acestui lac al lebedelor, unic cred în lume. Păsăretul acesta graţios, plămădit de Dumnezeu într-o clipă de blajină inspiraţie, trage de ani de zile spre lacul mângâiat la vecernii şi utrenii de clopotele mănăstirii Fecioarei, acomodate unei rugăciuni şi îmblânzite de toaca de lemn. Pe partea cealaltă a păpurişului unde stăm ar trebui să fie Americanul, un ţintaş de zile mari, Aurel, tatăl lui, vânător care citeşte vântul şi stelele, Nicu Ghiţă, şi el un înfocat al bălţii. Nici de acolo nu se aude nici un foc. În domeniul petrolier unde lucrez şi sunt şef de secţie, continuă Dan, toţi conducătorii, mari şi mici, au fost schimbaţi cu lipitorii afişelor lui Băsescu. Toţi trec, pe capete, la PD-L să nu-şi piardă serviciul. Pentru că şi în secţii se polemizează dur pe tema Băsescu, am interzis în sectorul de care răspund politica. În petrol, incompetenţa şi tărăboiul duc iute la catastrofă. Pe tine nu te-au dat afară? - întreb eu. Râde, dar parcă nu e râsul lui. Nu încă. Ţi-am spus că eu nu fac politică.

România, ca niciodată, e ruptă în două. Fracturile sângerează. Cele două părţi se duşmănesc de moarte. Doar unul singur, meşter dibaci, topeşte metalul procentului de iubire pe care-l mai are în monede forte ale puterii pentru el şi ai lui. De ce s-a strecurat Băsescu între noi până şi la o amărâtă vânătoare de raţe?