x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mascarada de la GuWERN, episoadele I, II și III

Mascarada de la GuWERN, episoadele I, II și III

de Serban Cionoff    |    31 Mai 2020   •   08:47
Mascarada de la GuWERN, episoadele I, II și III

Vă mai amintiți, stimați cititori, ce v-am spus ieri și poate că unii dintre dumneavoastră nu m-ați crezut? V-am spus că toată tărășenia  cu fotografia (chipurile!) trimisă din greșeală sau, mai rău, piratate de către o cârtiță în care premierul Ludovic Orban și câțiva miniștri erau surprinși la un pahar de beuturi bețive și fără mască, iar șeful executivului și cel al diplomației românea mai aveau și țigările aprinse, nu este decât un episod al unei diversiuni. Și uite că supoziția s-a dovedit perfect rezonabilă!

 Dar să o luăm metodic: în prima parte a zilei,însuși sărbătoritul din poezele din 25 mai, adică premierul Ludovic Orban, a sunat la poliție și a cerut să fie audiat în legătură cu impardonabilele încălcări ale legii pe care le-a săvârșit de bună voie și nesilit de nimeni. Drept pentru care i s-a întocmit proces verbal și a achitat,pe loc,  în total suma de 3000 de lei, reprezentând valoarea cumulativă a două amenzi în conformitate cu cuantumul prevăzut de lege. Ulterior, surse informate din anturajul  guWERNului au avansat ideea că nu ar fi exclus ca și ceilalți miniștri care apar în poze să facă același lucru, adică să ceară onor Poliției Române să le aplice și lor amenzile pe care le binemerită pentru că au fumat și nu au purtat măști în spațiul închis al cabinetului șefului lor. În aceste condiții, ce ar mai putea să mai spună cârcotașii dacă înșiși înalții diriguitori și, în cazul de față, făptuitori, s-au auto-dat pe mâna oamenilor legii? Fără să ceară clemență sau circumstanțe atenuante, că doar în comoara folclorului nostru avem zicala despre greșeala recunoscută care este pe jumătate iertată!  Mai poate, atunci, cineva să pună la îndoială faptul că, în România epocii Klaus Iohannis, principiul egalității în fața legii este atotbiruitor? Vezi bine că nu!Acesta ar fi, ca să zic așa, episodul II al mascaradei de la guWERN, episodul I fiind așa zisa bombă de presă imortalizată în cabinetul șefului giWERNului.

 Pas cu pas, fiindcă trebuia să se păstreze un  crescendo al evenimentelor,a venit episodul III. Adică a ieșit pe piața mass media Direcția Generală a Poliției Municipiului București care a informat că au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru mai mulți membri ai Executivului, după cum urmează: ministrul Bogdan Aurescu, 3000 de lei, Virgil Popescu și Lucian Bode, câte 2500 de lei fiecare, iar vicepremierul Raluca Turcan cu 1000 de lei. Demonstrându-se, și în aceste cazuri,că a fost respectat cu maximă strictețe principiul egalități tuturor cetățenilor scumpei noastre patrii în fața legii.

 Bineînțeles, fiind noi neam de cârcotași și de căutători de nod în papură, parcă văd că au să apară, pe diverse fluxuri social media, postaci specializați care vor pune întrebarea dacă nu era mai bine ca toată isprava asta să nu se fi petrecut? Sau te pomenești că totul a fost anume montat numai și numai pentru a se da nației o lecție de civism și de respect față de ideea lege și de legalitate? De fapt, o mascaradă, ce să ne mai ferim de cuvinte!

 Acesta ar fi bilanțul cu care am intrat în sfânta zi de duminică și cu care, dacă nu vor surveni revelații de ultim moment, urmează să începem o nouă săptămână. Lipsește, însă, din platou, actorul de primă mână și de mare anvergură al scenei noastre publice fără de care scenariul, montajul și regia mascaradei asteia, cu mască și fără mască, zău dacă își mai au farmecul. Evident, domnul președinte Klaus Iohannis, căruia,deja, i s-a cerut să se pronunțe asupra incidentului. După cum se cunoaște, deocamdată nu avem o luare de poziție transmisă în direct din studiourile Palatului Cotroceni, dar aveți puțintică răbdare că nu au intrat zilele în sac. Așa că eu zic să așteptăm până luni și nu ar fi exclus ca domnul președinte, garantul suprem al respectării Constituției, să ne mai țină o lecție de rigoare și de intransigență, din care, mai mult ca sigur, că nu vor lipsi trimiterile la PSD-iști și la rolul lor nefast în viața cetății. Chiar dacă, în cazul de față, nu PSD-ul a turnat licori în pahare, nu a aprins țigara premierului sau trabucul ministrului Bogdan Aurescu și nici nu le-a confiscat măștile altor zglobii participanți la sindrofie. Nefiind,însă, cu desăvârșire exclusă ideea că domnul președinte va veni în fața nației ca să ceară demisia unora dintre personajele din fotografii, dacă nu chiar să ne anunțe că a decis să taie în carne fie. Act care nu este total exclus să marcheze apoteoza mascaradei politicianiste de la guWERN. Episoadele I, II și III fiind răsuflate încă de săptămâna încheiată.

×