x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Masina cu constiinta

Masina cu constiinta

01 Mar 2005   •   00:00

Ce faci cand vrei sa salvezi planeta fara sa renunti la iubitul tau automobil? America are raspunsul (in curand disponibil si pentru "verzii" romani): iti iei o masina cu propulsie hybrida. Nu ne intereseaza aici cum functioneaza automobilul - sa mentionam doar ca are si un motor electric - ci doar cum merge marketingul lui.

Ei bine, e un discurs proaspat pentru lumea auto. El se face ca uita de viteza, confort, lux si aer distinctiv - detalii care vindeau masinile vechi si obosite ale secolului trecut. Noua chestie care vinde masina e blandetea. Fata de mediu, bineinteles, fata de portofel intr-o oarecare masura. Si, dincolo de asta, constiinta. Masinii hibride ii pasa de viitorul copiilor, incalzirea globala si pisicile care trec strada fara sa se asigure.

Era si timpul. Acum e cool sa-ti pese. E de bon ton sa suferi pentru victimele lui El Nino si ale incalzirii Arcticii (nu ca n-as suferi si eu, dar, ca orice european, sunt obisuit sa tin in mine). E de bun simt sa nu mai consumi benzina de la gura copiilor africani.

Treaba asta cu responsabilitatea globala a pornit din California, care a mai dat lumii obsesia vegetariana, drogurile psihedelice, guvernatorul cu muschi (un pic flescaiti la batranete) si procesul Michael Jackson vs. copilul molestat din dragoste. Si, ca orice chestie cool, prima ei destinatie e discursul de marketing. Ia ascultati aici:

"Masina Cutare e raspunsul inteligent, sofisticat, pentru nevoia de responsabilitate fata de mediu. O masina capabila sa va faca atat viata mai buna, cat si mediul inconjurator." Vorbe care te infioara, ca marketer de masini care reusisesi, dupa o viata de munca, sa gasesti 125 de sinonime puternice la cuvantul "acceleratie". Adaugati la ele o sigla care include obligatoriu o frunza verde cu o picatura de apa cristalina pe ea, o brosura din hartie reciclabila si portbagaj pentru bicicleta in dotarea de serie si aveti masina secolului XXI.

Sigur, e de gasit acum clientul aceluiasi secol. Deocamdata, cea mai promitatoare piata pare America. Si clasa mijlocie urbana cu educatie liberala si stereotipuri legate de mediu, care e dornica sa-si linisteasca constiinta, dupa 25 de ani de condus o masina care consuma 25 de litri la suta de kilometri. E de vazut cine ar putea fi clientul in Romania al unei masini care apeleaza la umanitate si altruism. Or mai fi existand asemenea calitati in individul care isi poate permite, la noi, un automobil de 30 de mii de euro? Exista omul acela? Domnii de la marketing sa faca bine sa inceapa sa-l caute!

×
Subiecte în articol: editorial masina