x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale MCV coase Justiţia ca s-o facă fată mare

MCV coase Justiţia ca s-o facă fată mare

de Dan Constantin    |    31 Ian 2013   •   17:45

Raportul MCV a reuşit să tulbure relaţia Justiţiei cu restul societăţii mai mult decât au făcut-o condamnările abuzive şi manevrele procurorilor, dirijate de alte instituţii.
Raportorii de la Bruxelles au dorit să tragă un gard inexpugnabil în spatele căruia magistraţii să taie şi să spânzure netulburaţi de privirile întrebătoare ale presei. Relaţia dintre Justiţie şi celelalte puteri – Executivă şi Legislativă ­ este clar stabilită nu doar prin Constituţia României, ci şi prin numeroase convenţii internaţionale la care ţara noastră este parte. Mai mult, magistraţii din România au un statut clar, individualizat, sunt protejaţi de instituţiile statului şi, deloc de neglijat, un sistem de salarizare şi de pensionare care le asigură venituri cu mult peste ceea ce au alţi bugetari. Când Boc a declanşat scârboasa campanie a salariilor şi pensiilor nesimţite, judecătorii şi procurorii nu au intrat în ghilotina tăierilor. Câteva sporuri salariale amputate magistraţilor au declanşat o reacţie rapidă; în instanţă judecătorii dădeau pe bandă rulantă banii înapoi colegilor. Nu la fel reuşeau să-şi recupereze banii ceilalţi bugetari, împotriva sentinţelor de acest gen sărind cu gura chiar Băsescu.

Deci, de banii magistraţilor, care câştigă de la o sută de milioane de lei (vechi) în sus, nu putem să ne atingem; nici să facem vorbire, că atentăm la independenţa Justiţiei. Când punem întrebări despre moralitatea unor magistraţi care umblă din gard în gard de beţi sau caută plăceri sexuale la comandă de la poliţiste, colegi sau însoţitori, iar atacăm independenţa Justiţiei.

Când devin publice stenograme care dezvăluie grupuri de interese care unesc Palatul Cotroceni, balamaua de la ANAF şi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci forurile de monitorizare a României se uită în altă parte, nu observă şi nu le reţine. Aş fi crezut că raportorii MCV sunt de bună credinţă dacă atrăgeau atenţia asupra curţilor de anchetă itinerante, ale scoaterii oamenilor din biserică pentru interogatorii sau a jurămintelor pe Biblie pe capota maşinii procuraturii! Nimic din toate acestea nu găsim în raportul făcut să acorde magistraţilor o superimunitate în relaţia cu societatea. Pentru a tăia şi ultima posibilitate de a privi în ograda Justiţiei, MCV-iştii declanşează un atac fără precedent la adresa presei, “vinovată” de intimidarea firavilor procurori, sau a unor penibili băsişti înscăunaţi în funcţii care le depăşesc glagoria şi experienţa.

Găsind presa ca răspunzătoare pentru pierderea independenţei Justiţiei, a capacităţii de lucru a instanţelor şi a deturnării de fond a luptei anticorupţie, raportul de la Bruxelles decredibilizează chiar esenţa democratică a Uniunii Europene.

MCV nu reţine nimic din rapoartele halucinante ale inspecţiei judiciare care repară pe bandă rulantă, la cerere, reputaţia unor magistraţi contestaţi chiar de breasla lor. Inspectorii reparatori nu permit în cazul “faimoasei” Ioana Bogdan nici folosirea caricaturii!!!
Atunci, ne întrebăm, sunt permise odele, osanalele pentru a coase fetele vesele înainte de noaptea nunţii?
Va fi Justiţia mai bună în România dacă puneţi botniţă presei?

×