x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Medicina chineză - strategia din ficat

Medicina chineză - strategia din ficat

de Florin Condurateanu    |    30 Mar 2008   •   00:00

Chinezii susţin că domiciliul sufletului este în inimă. În timp ce medicina clasică susţine că sediul sufletului este undeva în creier. Ca o consecinţă, medicina chineză zice apăsat că împăratul organismului este inima, în timp ce medicii europeni şi americani decretează că primul-ministru ce guvernează organismul este creierul.

Chinezii susţin că domiciliul sufletului este în inimă. În timp ce medicina clasică susţine că sediul sufletului este undeva în creier. Ca o consecinţă, medicina chineză zice apăsat că împăratul organismului este inima, în timp ce medicii europeni şi americani decretează că primul-ministru ce guvernează organismul este creierul. Teoriile despre sentimentele care se cuibăresc într-un anume organ în viziunea medicilor din China aduce elemente de surpriză. Astfel se zice că ficatul este strategul omului. Adică, ficatul “naşte” planurile strategice, însă organul care ia decizii şi care înmagazinează curajul omului este vezica biliară. Ficatul este locul unde s-a cantonat mânia, iar îngrijorarea şi-a găsit şi ea un domiciliu în pancreas. Teama se localizează în rinichi. Este de menţionat că rinichiul este privit de medicina din China ca fântâna vieţii. El ţine echilibrul energetic al organismului. Există zone ale organismului care se află sub controlul unor organe. De exemplu, chinezii sunt de părere că sub dominaţia, sub controlul ficatului se află ochii, muşchii, unghiile. Aşa că, atunci când ficatul şchioapătă, apar semne de alarmă tocmai pe aceste subansambluri ale corpului omenesc aflate în subordinea ficatului. Se ştie că băutura loveşte în ficat. Iată cum sună alarmă în cazul beţivilor că ficatul scârţâie. Apar semnale la subordonaţii ficatului. Alcoolicii au ochii roşii, muşchii lor suferă de cârcei şi se topesc, iar unghiile sunt fiabile, se fărâmiţează din te miri ce.

×
Subiecte în articol: editorial