x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Medicina mondială ştie nume româneşti

Medicina mondială ştie nume româneşti

de Florin Condurateanu    |    13 Oct 2015   •   07:07

Mari edituri ştiinţifice din America au solicitat Universităţii de medicină şi farmacie din Bucureşti să trimită traducerea în engleză a tratatului de medicină despre celula nervoasă scris la începutul secolului trecut de savantul român Gheorghe Marinescu pentru a-l reedita în Statele Unite, fiind cartea de căpătâi a neurologiei chiar şi în ziua de azi. Ce minte strălucită, scrutând orizonturile ştiinţei medicale a avut profesorul Gheorghe Marinescu care, invitat să rămână în Franţa la Institutul Pasteur, a refuzat fiindcă “am o mamă spălătoreasă acasă şi trebuie să am grijă de ea, ca şi de bolnavii români cărora trebuie să le pun la dispoziţie o clinică neurologică românească”. Savantul patriot Gheorghe Marinescu a trăit într-o cămăruţă modestă la un spital de la margine de Bucureşti, venind cu tramvaiul drum lung până la Spitalul Colentina. Cu gândul mereu la cercetările inedite asupra neuronului, profesorul Marinescu mai uita să-şi ia bilet de tramvai, fiind într-o zi descoperit de controlori. Când a aflat, primarul Capitalei le-a dat ordin celor de la societatea de tramvaie ca în fiecare dimineaţă un tramvai să-l aştepte pe savantul Marinescu în poarta casei. Operaţia de construire a unui nou esofag din curbura stomacului în caz de cancer este cunoscută în lumea largă ca “operaţia Gavriliu”. Profesorul Dan Gavriliu a operat bolnavii în grea suferinţă până a împlinit vârsta de 85 de ani. În chirurgia rinichiului, ştiinţa medicală mondială cunoaşte “fascia renală Gerota”, după numele descoperitorului - profesor doctor Dimitrie Gerota, recunoscut şi pentru studiile sistemului limfatic, al radioterapiei şi al apendicitei, pentru care a primit premiul Academiei. Recent s-a lansat cartea scrisă de general în rezervă doctor Constantin Chira cu titlul “Profesorul Dimitrie Gerota, un om pentru eternitate”, dedicată marelui medic patriot român, care a înfiinţat şi spitalul particular Gerota la începutul anilor l900, în perfectă funcţionare şi extindere şi azi.  

×