x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Medicina şi uitarea de viaţa personală

0
Autor: Florin Condurateanu 12 Apr 2018 - 07:58
Medicina şi uitarea de viaţa personală


Fără doar şi poate, activitatea în spitale la căpătâiul bolnavului nu se compară cu nimic, acolo terminarea programului la ora 4 şi nici un minut mai mult nu există, un spectacol şi o excursie care îl împing pe lucrătorul cu bolile să se învoiască nu se întâmplă, e domeniul apostolatului, al uitării de viaţa personală. În albul spitalului nu se admit rebuturi. Când proiectantul greşeşte o roată dinţată, se aruncă piesa cu defect la gunoi, în lupta cu bolile greşeala se decontează în vieţi prăpădite. L-am întrebat pe cel mai lăudat chirurg de cancere, pe renumitul profesor doctor Mihai Blidaru de la Institutul Oncologic, cum pot rezista medicii, obiectul muncii lor este suferinţa, în fiecare zi venind la serviciu sunt înconjuraţi de vaiete, de ochi deznădăjduiţi, de oftaturi, dacă nu cumva medicul simte că a depăşit pragul culorii tristeţii. Mi-a răspuns profesorul doctor Mihai Blidaru, la rându-i fiu al unui cunoscut medic: “Da, de multe ori simţi că nu mai poţi lupta cu chinul unor oameni nevinovaţi, că ai atins pragul suportabilităţii, dar imediat îmi vine în minte că bolnavii ajung la o intersecţie cruntă de destin, cu final pesimist, şi tu, medicul, la începutul unuia dintre drumuri, le întinzi o mână acestor nefericiţi şi îi chemi la tine că îi poţi ajuta, că drumul acela poate duce la izbăvire şi viaţă, aşa că o iei de la capăt în lunga bătălie pentru viaţă!”.

Teribilă a fost şi replica altui mare chirurg, profesorul Mircea Beuran de la Urgenţă Floreasca. L-am rugat să-l opereze pe un bărbat tânăr de 40 de ani cu o tumoră canceroasă, i-am zis profesorului: “Salvează-l, că are doar 40 de ani”, mi-a răspuns: “Mâine, la 7 dimineaţa să vină la mine şi îi mai dau eu încă 4o de ani!”. Adesea şi ceilalţi slujitori din domeniul sănătăţii, în situaţii neprevăzute, se străduiesc în postura de salvatori să suplinească medicii. Povestea profesorul de ortopedie Andrei Firică, director lungi ani al Spitalului de Urgenţă Floreasca, că se zgâlţâia pământul în cutremurul din 1977, se întrerupsese electricitatea, în sala de chirurgie rămăsese o asistentă care pompa cu mâna la aparatul de respiraţie artificială. Era o tânără modestă, prea la locul ei, nu o remarcase nimeni şi iată de ce bravură era în stare! O femeie a intrat în contracţiile naşterii, salvarea nu ajunsese, au luat-o cu maşina poliţiştii, dar pruncul dădea să răsară la lumină în grabă mare, şi poliţiştii au moşit-o pe gravidă, prinzând în palmele lor pruncul dovedit sănătos. Nimeni nu-l uită pe prompierul cu suflet mare din Argeş, care a făcut respiraţie gură la gură unui căţel scos din flăcări.

 

Citeşte mai multe despre:   sacrificii medicina

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de