Mediul de viaţă afectează ADN-ul uman.

'Un studiu efectuat de cercetatorii americani ai Universitatii Tulane evidentiaza ca in organismul multor copii institutionalizati din Romania au intervenit modificari cromozomiale, acestia imbatranind prematur. Studiul publicat in revista Molecular Psychiatry se bazeaza pe exami­narea mostrelor ADN prelevate din gurile copiilor, iar anomalia desco­pe­rita ar fi cauzata de viata plina de privatiuni, de neglijenta severa din centrele de plasament, conditiile precare sau chiar unele abuzuri. Stu­diul (...) arata ca traiul precar dus de acesti copii le afecteaza chiar si cromozomii, scurtandu-le prematur structurile ADN, situate la extremitatea acestora, cunoscute sub numele de talomeri.

Aceasta dereglare grabeste, potrivit specialistilor, procesul de imbatranire celulara. Rezultatul obtinut de cercetatori este primul care constata o asociere intre conditiile vitrege de viata si lungimea talomerilor la copii', se precizeaza intr-un articol aparut saptamana trecuta in Jurnalul National.

Am retinut aceasta informatie pentru ca este, intr-adevar, prima cercetare stiintifica de tinuta care confirma faptul ca lipsa de iubire afecteaza ADN-ul uman. Citim bine, lipsa de iubire modifica structurile cromozomilor, asa incat apare un fenomen de imbatranire celulara, care – probabil – nu este unul lipsit de un lant intreg de consecinte. Fireste, m-am intrebat daca acesti cromo­zomi modificati intr-un mediu stresant, caracterizat prin privatiune afectiva, neglijenta si rele tratamente aplicate copiilor, se transmit, la randul lor? Daca acesti copii cu celule imbatranite transmit... batranetea celulara copiilor lor si daca fenomenul biologic mentionat are consecinte asupra viitorilor adulti si a copiilor lor? Probabil ca si cercetatorii si-au pus astfel de intrebari, care vor primi un raspuns stiintific in timp.

Faptul simplu ca ADN-ul poate fi modificat de conditiile de mediu mi se pare sen­za­tional. Asta inseamna ca ADN-ul a suferit modificari conti­nuu de-a lungul evolutiei in relatia cu mediul inconjurator si inseamna, in acelasi timp, ca putem crea conditii favorabile de mediu 'copilului', asa incat ADN-ul sa sufere schimbari benefice. Un experiment in acest sens merita facut daca ne gandim la faptul ca noi credeam ca informatia genetica este de neschimbat. Momentan stim ca lipsa iubirii produce modificari distructive in celule si este suficient sa luam mai mult in serios problema afectivitatii, nu doar la nivelul copiilor institutionalizati, desi aici se impun – probabil – masuri urgente de interventie si corectare, daca nu vrem sa trimitem in viitor oameni cu un bagaj celular nefericit.

Daca un mediu distructiv, rece, daunator, a carui principala caracteristica este lipsa de iubire, poate modifica structura cromozomilor, atunci sa ne ascutim urechile, sa rotunjim degraba pupilele si sa ne autoinvestigam cinstit mediul de viata. Pentru ca ne putem pune in acest moment intrebarea: 'Daca mediul de viata si atmosfera afectiva din jurul nostru au acelasi efect asupra ADN-ului, indiferent de varsta noastra?'. Pot spune ca aceasta intrebare nu mi-a aparut din intamplare in campul constiintei, cat pentru ca initiatii spun ca 'experientele vietii ne modifica structurile neuronale, ca mediul este cel ce ne procura experientele si, mai mult, ca structurile noastre celulare sunt afectate de experientele de viata'.

As cita-o aici pe Jasmuheen, o fiinta cu totul speciala, care traieste de peste 15 ani fara hrana solida. In anul 2004 am participat la un seminar cu Jasmuheen, cand am facut un exercitiu de testare kinesiologica a varstei noastre energetice, adesea cu mult diferita de varsta biologica. Atunci am aflat pentru prima oara faptul ca putem avea 60 de ani in buletin si 20 in celule sau invers, ca putem avea un trup batran si o stare interioara adolescentina. Jasmuheen sustine, ca si altii, ca iubirea din jurul nostru conteaza cu adevarat, ca ea nu ne influenteaza doar psihologia, ci si structurile celulare. Daca lucrurile stau astfel, atunci putem incepe prin a fi mai afectuosi si a cauta in viata acele experiente care ne fac mai fericiti, ne aduc mai multa bucurie si mai multa gratie. Daca este adevarat ca experientele fizice lasa urme in structurile informationale si ne pot imba­trani sau intineri, probabil ca-i spre binele nostru sa ne cream un mediu cat mai placut cu putinta, fie el in viata personala, la slujba sau oriunde am fi!