x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Membru de partid

0
Autor: Tudor Octavian 13 Noi 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3:
În studenţie, îmi aşteptam uneori prietena în faţa căminului de fete, uitându-mă lung un sfert de ceas şi uneori mai mult la uşa pe care ar fi fost să apară din clipă-n clipă.

Pe uşă însă ieşeau, una după alta, surâzătoare şi controlându-şi mersul, ca topmodelele la prezentările de modă, prietenele celorlalţi aşteptători. Fără să-mi fi propus asta, le comparam, iar comparaţia le defavoriza. În parte, fiecare fată era o minune. Una după alta însă pierdeau din impresie. Erau o cantitate într-o continuă modificare.

În armată eram tot o cantitate, o turmă care afecta identitatea. În mulţime, individul nu mai e nici frumos, nici urât, e o câtime. Psihologia coriştilor, şi ea, mă intrigă. După un incident la Operă, când o coristă a ieşit din ansamblu şi, până să se dezmeticească lumea, a început să cânte aria solistei venind în faţa scenei, m-am interesat apoi ce s-a întâmplat cu femeia din cor. Mi s-a spus că era internată la psihiatrie şi că mai avusese câteva astfel de crize, dar nu atât de vehemente. În Liceul Militar, pe care l-am urmat, locotenentul nostru profesor de muzică nu se mulţumea cu un cor mic, alcătuit doar din băieţi cu voce şi ureche muzicală. Omul era grandoman. A urcat pe scenă un cor mare, în care încăpeam cu toţii, şi cei cu glas, şi afonii. Fiindcă m-am născut să nu fiu om de pluton, unul oarecare din mulţime şi un anonim din cor, zbieram atât de tare, încât dirijorul mi-a impus să mimez numai cântatul, să nu scot un sunet. Celorlalţi afoni, soluţia li s-a părut de bun-simţ, mai ales că şeful şcolii, ofiţer de carieră cu o concepţie proprie despre ecuaţia individ-mulţime, găsise soluţia. Solo, solo, spunea el, dar să cânte toţi! Pe mine, condiţia de nimeni, într-un total cu nume, mă stârnea la nealiniere. La repetiţii mi-am mişcat buzele în gol, dar în spectacol le-am făcut-o: toată sala l-a remarcat pe ăla care cânta aiurea, însă mai tare şi mai avântat decât ceilalţi.

După ce Partidul Comunist s-a dus într-o gaură neagră a istoriei şi o jumătate din omenire l-a culpabilizat, mulţi dintre cotizanţii care se făcuseră membri de nevoie, nu de voie, s-au repezit să se înscrie în nu contează care din puzderia de formaţii politice născând după decembrie 1989. Mă uitam la ei ca la nişte taraţi, dar curând mi-am dat seama că grupul oferă mai multe avantaje decât condiţia de individ, de om care ţine la personalitatea sa. E un lucru bun că românii nu mai vor să fie membri de partid. Românii nu mai vor să fie aliniaţi şi judecaţi cu turma. E o reacţie de respingere normală. Cine se descurcă în viaţă şi singur nu cântă în cor. Corul e un lucru bun, dar numai la Operă, nu în afara Operei. Cândva, după ce se va fi estompat amintirea cazarmei de partid şi a şedinţelor de îndobitocire, de supunere şi de anulare a libertăţii de opţiune, poate că partidele noastre vor avea şi adeziuni reale, la ideologie. Acum, fie-mi iertat, nu cred în nici un membru de partid, indiferent dacă-i de dreapta sau de stânga. Cine-i un nimeni, dacă nu e ori dacă nu mai e în partid, înseamnă că s-a întors la natură.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de