x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Memoria pomilor înfloriţi

0
Autor: Maria Timuc 14 Apr 2012 - 22:15
Memoria pomilor înfloriţi


Intr-o dimineata treceam prin parc impreuna cu o prietena. Ne alintau parfumul florilor si imaginea gingasa a pomilor infloriti. Citisem cu o seara inainte intr-o carte ca pomii, ca si apa, au memorie. Din pricina asta, pomii sub care s-au imbratisat indragostitii pot fi numiti 'pomi romantici'. Mi-a placut asta si, prin parc, m-am simtit atrasa de un corcodus inflorit. Simteam ca-i e sete sa fie imbratisat, desi – cine stie daca nu era in simtamantul acela doar propria mea sete de imbratisare?

L-am luat in brate, mi-am lipit obrazul de trunchiul lui, am inchis ochii usor, ca intr-o meditatie, si, brusc, m-a surprins o traire, sub puterea careia m-am scuturat, ca si cum as fi suferit un soc. Fuzionasem cu pomul inflorit intr-atat, incat am inceput sa vad cu ochii interiori cum pomul isi revarsa florile peste mine. Am tresarit de parca m-as fi trezit dintr-un somn adanc, desi toate se intamplasera de-a lungul unor clipe; nu aveam certitudinea ca pomii au memorie, dar propria memorie s-a intors in trecut, intr-o alta primavara, in care multime de petale de flori curgeau peste mine si in fata mea. Aceea nu fusese o viziune, ci o realitate.

Imbratisarea de azi ma intorsese in propria memorie, intr-o zi in care ma despartisem de un prieten bolnav, fara sa fi stiut ca era ultima noastra intalnire in viata aceasta. Il vizitasem la spital si acolo, in rezerva aceea, unde era conectat la perfuzii si chiar la un aparat respirator, s-a intamplat ceva neasteptat. Ceva ce a invins boala pentru cateva clipe, suferinta si, poate, frica de moartea insasi. O stare coplesitoare de iubire, calda, diafana, care ne umplea pe noi, dar si salonul, m-a luat pe sus, mi s-a impus, m-a prins in ea, ca intr-o plasa, din care nu aveam scapare, desi nici nu stiam cum intrasem. Prietenul meu (nu iubitul, ci chiar prietenul) a rosit dintr-o data, iar inrosirea ii acoperea paloarea, care-i trada suferinta.

S-a asternut o tacere fireasca, blanda si suava intre noi, caci in trairea aceea nu mai existau ganduri, nu mai era nimic de spus. Era o iubire nefireasca, ceva ce nu mai traisem niciodata, nu in forma aceea, imposibil de descris in cuvinte! Mintile noastre, o data reintoarse in perimetrul experientei obisnuite, au intrepretat iubirea 'aparuta' ca pe o stare rusinoasa, nepermisa, interzisa. Este, probabil, un fel in care noi, oamenii, ne cenzuram sentimentele profunde si le negam, de teama ca nu cumva ele sa ne angajeze intr-o poveste, intr-o legatura interzisa. Cateva minute mai tarziu, mergand pe un trotuar, tot impreuna cu o prietena, palcuri de flori au inceput sa ne curga in fata si sa ne ninga. Curgeau florile doar in fata noastra, au curs cateva minute, de parca cineva le presarase cu maini largi peste noi.

Mult mai tarziu am inteles ca prietenul meu imi lasase, poate, unul dintre cele mai tulburatoare mesaje ale vietii; sa cauti, mereu sa cauti iubirea din tine, caci cautand-o in afara, dorind prea mult sa fii iubit (asta fusese viata lui; o alergare dupa iubirea de afara, pe care o gasea intr-o femeie, apoi o cauta in alta si in alta), vei ramane insetat de iubire si gol pe dinauntru. Iubirea e-n tine si poate aparea ca traire cand si unde te astepti mai putin, in relatie cu cine te astepti mai putin si, uneori, la despartire. Pomul pe care l-am imbratisat m-a reintors in propria-mi memorie, acolo unde candva imbratisasem pentru ultima oara un prieten bolnav si apoi ma imbratisasera pe mine florile pomilor! Poate ca pomii chiar au memorie, in special memoria iubirii curate, si tocmai de aceea se poate ca imbratisarea unui pom sa fie vindecatoare!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de