x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Memorialul victimelor capitalismului

0
Autor: Tudor Octavian 21 Apr 2009 - 00:00

Deosebirea dintre oamenii nenorociţi de comunism şi victimele capitalismului e la conştientizare, nu la număr. În comunism puteai să nu mai fii om şi să mori convins că ai avut totul. În capitalism, poţi să ai totul şi asta să nu însemne nimic.



Crizele din capitalism distrug, probabil, mai mulţi contribuabili liberi decât au ucis lagărele şi închisorile comuniste. Morţii de pe autostrăzile şi din feluritele accidente auto din ţările foarte bogate sunt victime ale unui gen de bunăstare de mare risc, necunoscut în comunism. Obezii Americii şi, în general, obezii, ca fenomen al unui nivel de trai nesănătos sunt nişte sacrificaţi pe altarul unei ideologii a fericirii vicioase. E adevărat că scheleticul ar prefera obezitatea, dar la nivelul întregii umanităţi îngrăşarea clinică tot la totalul victimelor de sistem se socoteşte.

Nimeni nu are dreptul să ierarhizeze suferinţele minţii şi să conchidă că o via­ţă lipsită de orizont în capitalism e mai bună ca una ratată în comunism. Sufe­rin­ţa n-are clasamente, pentru că nu poate fi măsurată. Noi, cei trăind mutatul dintr-un sistem în altul înţelegem mai repede decât occidentalii, născuţi şi trăiţi numai în capitalism, că nici fericirea nu suportă clasamente. Când atâţia români spun că era mai bine pe timpul lui Ceauşescu ei acuză toate schimbările stihinice aduse în vieţile lor de capitalism. De fapt, acuză chiar schimbarea cea mare, plină de consecinţe şi care le-a dat peste cap existenţa, dar nici o soluţie controlabilă de redresare.

Poate că, peste vreme, schimbarea se va dovedi bună pentru ţară. Dar ce bine mai e acela, care convinge în statistici, însă e un necaz pentru fiecare în parte? Eu, omul de rând, care în comunism mi-am rostuit viaţa mea şi a familiei aşa cum am putut, dar mi-am rostuit-o totuşi, nu mai am nici un rost clar în capitalism. Nu pot recupera nimic din ce am fost. Nu mai am meserie, nu mai beneficiez de nici unul din drepturile pe care ar fi fost să mi le garanteze meseria. Cum să mă schimb eu, omul de rând, la vârsta de patruzeci sau cincizeci de ani şi să-mi modific gân­direa de asistat al statului socialist-comunist într-una de competitor în cel capita­list? Oamenii nu-s născuţi toţi pentru ca­riere de luptători şi de iubitori ai riscului. Schimbarea a dat mai multe victime ca un război mondial, pentru că individul, format într-un anume chip în comunism, a fost obligat la un examen dinainte pierdut. Orice om căruia i se modifică brutal existenţa, fără să se ţină cont de ce pierde şi ce câştigă pierzând, e o victimă.

Normal ar fi ca la Sighetu Marmaţiei să fie deschis şi un Memorial al victimelor capitalismului. S-ar putea ca acesta să trebuiască a fi mai mare şi mai întristător decât memorialul victimelor comunismului. În definitiv, comunismul a făcut victime în rândul celor care n-au vrut să accepte, fie şi cu preţul vieţii, că ideea comunistă e mai bună decât ideea capitalistă. De ce ar accepta că e mai bun capitalismul, cei - tot mulţi - cărora nu le-a picat deloc rău ideea comunistă? Capi­talismul ne face oameni liberi, ne redă dreptul la opţiune? Da, dar pe un vapor care merge unde vrea cârmaciul.
La ce-i folosesc libertatea şi dreptul la opţiune muncitorului căruia nu i se dă şi din ce să aleagă?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de