Memorizarea, o artă pierdută

O glumă destul de veche ne povesteşte că la întâlnirea unor perechi de vârstă mijlocie, unul dintre domni nu mai contenea să laude restaurantul la care fusese, împreună cu soţia, cu o seară înainte. Când a fost întrebat care este numele restaurantului a rămas blocat. După o pauză a vrut să ştie cum se numeşte floarea cu petale albe, galbenă la mijloc, cu care încercam să aflăm dacă suntem iubiţi sau nu. I s-a spus că e vorba despre o margaretă. Omul a respirat uşurat şi a întrebat-o pe soţie: „Margareto, cum se cheamă dragă restaurantul ăla unde am fost aseară?”.

Poate că aţi zâmbit, poate nu. Gluma va fi inclusă  într-o carte încă nepublicată, care se ocupă de memorie şi memorizare, de rolul lor în istorie şi cultură şi de declinul lor în lumea modernă. Autorul, Joshua Foer, vorbeşte şi despre anumite tehnici pe care vom fi nevoiţi să le adoptăm pentru a ajunge din nou să fim capabili să învăţăm ceva pe de rost, să memorizam. La ce bun?

Nu mai avem nevoie să ţinem minte numerele de telefon, orice mobil (şi multe telefoane fixe) fac asta pentru noi. Nu prea mai ţinem minte adresele, folosim e-mail, iar computerul are agenda lui. Tabla înmulţirii a rămas doar o amintire, orice calculator (eventual inclus în telefonul mobil) ne rezolvă problemele de aritmetică. Muzeele, discurile, bibiliotecile joacă rolul de magazii de informaţie, de păstrare a unor amintiri care altădată ar fi fost internalizate.

Folosim termeni preten­­ţi­oşi, cum ar fi engramare şi ecforare, atunci când vorbim despre introducerea în memorie şi recuperarea amintirilor. Din păcate nu mai suntem în stare să recitam poeme sau poveşti, performanţa de memo­rie care constituia cândva temelia vieţii sociale. Nu mai posedăm tehnica necesară memorizării, am început să uităm cum să ne amintim. Dar se pare că există soluţii care ne vor permite să ne îmbunătăţim substanţial memoria şi astfel să ajungem la o înţelegere mai bună a lumii înconjurătoare.

Foer vorbeşte despre un proces numit (alt termen pretenţios) „codificare elaborati­vă”, de fapt un simplu truc, trans­formarea informaţiei  într-o serie de imagini cât mai surprinzătoare. O simplă listă de cumpărături care menţionează castraveţi muraţi, brânză de vaci, zahăr şi altele va fi transformată în felul următor: ne vom imagina o grădină în care tronează un imens borcan de castraveciori, alături de care se afla o cutie de brânză de vaci de dimensiunile unei piscine în care înoată vedeta favorită, Madonna sau Lady Gaga, şi aşa mai departe. Cu cât mai bizare imaginile, cu atât mai uşor de memorat.

Pare greu de crezut, dar folosind această tehnică numitul Joshua Foer a cucerit primul loc în campionatul anual de memorizare (da, există şi aşa ceva) al Statelor Unite. El a reuşit să memorizeze 120 de numere (alese la întâmplare) în cinci minute, numele a 156 de necunoscuţi în 15 minute şi ordinea cărţilor dintr-un pachet de cărţi de joc în numai două minute. Un mare maestru şi campion al memorizării, Ed Cooke, care l-a antrenat pe Foer, ne spune că secretul performanţei consta în plasarea într-un mediu bine cunoscut al unor imagini strălucitoare, colo­rate şi amuzante. Alegem o rută şi descriem fiecare obiect atunci când ajungem la el în plimbarea noastră imaginară.

Tehnica e folosită de multă vreme. Unul dintre celebrii ei utilizatori, faimosul orator din Roma antică, Cicero, era în stare să ţină un discurs de câteva ore fără să fie tulburat de întreruperile, fluierăturile şi insultele adversarilor săi din Senat. Atât autorul, cât şi antrenorul său res­ping ideea că oamenii au devenit mai leneşi, mai neglijenţi, atunci când este vorba de folosirea memoriei. De fapt, locurile din mintea noastră în care erau înmagazinate adrese, numere de telefon şi chiar poeme sunt ocupate acum de meto­dele care ne permit accesul la informaţie. Totuşi, sufe­rim teribil atunci când ne pierdem telefonul mobil, cel puţin până când reuşim să ne refacem agenda.

Să fim optimişti, creierul uman poate stoca o cantitate practic infinită de informaţie. Chiar dacă japonezul Akira Haraguchi poate recita 83.341 de cifre ale numărului Pi, chiar dacă Ben Pridmore reuşeşte să memoreze poziţia cărţilor din pachet în doar 24,68 de secunde, eroii noştri ar trebui să fie poeţii, barzii, skaldii, aezii. Ei creau, memorizau şi recitau poeme precum „Iliada”, „Odi­seea”, câte o „Edda” sau „Saga”, „Popol Vuh”, „Cântecul lui Roland”, „Cidul”, istorii cu facerea lumii şi alte nenu­mărate eposuri. Au supra­vieţuit datorită memorizării, o artă ameninţată cu dispariţia. Aşa să fie?