Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Comuniştii simulau mai bine democraţia de partid decât o fac astăzi guvernanţii noştri portocalii. Aceştia din urmă nu se mai sinchisesc deloc de aparenţe - după cum a demonstrat ultima reuniune "secretă" de la Snagov. Halucinant, dar extrem de grăitor, mi se pare episodul evacuării deputatului Daniel Oajdea, pedelistul care a votat în favoarea moţiunii de cenzură. Alţi doi colegi, aflaţi în aceeaşi situaţie, au evitat umilinţa neprezentându-se la convocarea grupului parlamentar.
De când au dat o bilă neagră Guvernului Boc şi măsurilor de austeritate impuse de la Cotroceni, cei trei parcă au încetat să mai existe pentru conducerea propriului lor partid. La Snagov, Oajdea a fost folosit drept pildă. Să înţeleagă tot activul oranj că, aşa cum administraţia de la Washington nu negociază cu teroriştii, puterea de la Bucureşti nu discută cu disidenţii. Cei care mişcă-n front nu mai primesc nici măcar şansa să-şi facă autocritica - garantată până şi pe vremea lui Ceauşescu. Sunt excluşi de facto, înainte ca vreun for statutar să apuce să se pronunţe. S-a întâmplat la fel cu tânărul care în urmă cu doi ani a avut proasta inspiraţie să o contracandideze pe mezina prezidenţială la funcţia de secretar general al organizaţiei TDL. Acum, însă, acelaşi comportament satrapic vizează nişte parlamentari aleşi uninominal de "poporul suveran".
Nu mă surprinde faptul că, pentru camarila lui Băsescu, un deputat al României poate fi tratat ca o chivuţă prinsă dosind argintăria stăpânilor. Mă îngrozeşte însă că nici unul dintre colegii împricinatului nu a avut curajul să protesteze sau măcar să chestioneze o decizie nu doar nedemocratică, ci de-a dreptul insultătoare. Insultătoare nu numai pentru Oajdea, ci pentru toţi parlamentarii prezenţi, reduşi la statutul de piese inerte ale maşinii de vot conduse de la Cotroceni.
Nimeni nu a riscat să se pună rău cu conducerea superioară de partid şi de stat. Aşadar, nimic nu ameninţă unitatea de monolit a formaţiunii prezidenţiale. Nici o tresărire de bun-simţ, nici o brumă de verticalitate. Liantul e prea puternic: o combinaţie de arivism şi laşitate testată cu succes şi în "Epoca de Aur". O combinaţie toxică, fără de care derapajele autoritariste nu ar fi posibile. În fond, dacă ai mentalitate de slugă, e normal să fii tratat ca atare. Bizar şi tragic e faptul că, la douăzeci de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste, aceeaşi logică a supunerii oarbe şi complice continuă să domine politica românească. Sistemul cultivă şi promovează lichelele obediente. Cu succes. Ne apropiem deja de masa critică necesară tiraniei.
