x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mercenarul oricărei cauze oricât de abjecte

0
Autor: Adrian Păunescu 25 Mai 2009 - 00:00

Ne interesăm, măcar din 25 în 25 de ani, ce mai fac rude sau consăteni de-ai noştri, ce se mai întâmplă cu idei de-ale noastre, cum au evoluat fiinţe pe care le-am iubit.



Era şi firesc să fac şi eu nişte socoteli, să pot să îmi dau seama, după un sfert de veac, în care s-au petrecut atâtea, ce mai e valabil dintr-o poezie care analiza cu asprime mecanismele societăţii monopartite, ale totalitarismului, ale nonlibertăţii programate. Parcă îmi era şi teamă să re­ci­tesc poezia. Dacă va fi depăşită de evenimente şi nu se va înţelege ni­mic din ceea ce credeam eu că e cu­rajul meu din acele timpuri? Totuşi, era 1984. Lumea evoluează. Chiar şi defectele ei se schimbă. Există riscul ca un cititor din vremea nouă să aibă impresia, citind o poezie protestatară din 1984, că parcurge un text în altă limbă, mai ales că în 1984 în România era la putere socialismul monopartit, cu li­ber­tă­ţi­le lui cenzurate, cu botniţele lui umilitoare, iar astăzi, în plină liberta­te de gândire şi de cuvânt, democraţia a învins, iar cenzura a devenit un exponat aproape ininteligibil de muzeu. Dar o experienţă trebuia făcută.

Am luat, aşadar, în acest 2009, poezia "Culpabilizarea", din 1984, şi am supus-o unei noi lecturi.
Nimic nu ne îm­pie­dică să repetăm experienţa împreună. Iată ce scriam în 1984:

Culpabilizare
Astfel, cetăţeanul
Descoperă în fiecare zi
Voluptatea de a se simţi vinovat.
Nu există într-adevăr zi
În care să nu comită o fărădelege,
Sunt atât de multe restricţii
Încât tot ceea ce i se întâmplă să facă
Este încă o filă a dosarului său
De om vinovat.
Aşa că începe să priceapă
Că printr-o tehnică genială,
Din pură intuiţie
Sau din adânci cercetări ştiinţifice,
Cineva a întemeiat
Acel fel de colectivităţi
În care oamenii
Să meargă în fiecare dimineaţă
Să-şi ceară iertare că există,
şi să nu aibă nici o idee
În faţa celor de la care-şi cer iertare.
Se călătoreşte parcă pe un drum
Pe care semaforul este permanent roşu.
Faptul că se permite din când în când
Să se traverseze strada pe roşu
Ajunge să şi bucure.
Se creează impresia că s-a reuşit
Marea performanţă de a fi înşelaţi
Tiranii şi servitorii lor,
Dar ei în mod deliberat
Au desfiinţat toate celelalte culori.
Întreaga viaţă a oamenilor este datoare
Celor ce vor să ia
Întreaga viaţă a oamenilor,
Victima e mereu datoare călăului.
Apar permanent gâtuiri,
Apar deznădăjduite deformări
Ale proiectului iniţial,
în fiecare zi legea e călcată
De câteva ori
şi din când în când se scriu
Scrisori de recunoştinţă
Celor ce au înfiinţat
Acea lege rea,
Acea lege nedreaptă
şi oamenii se bucură
Că ei uneori nu o aplică
În contra oamenilor.
Cea mai mare forţă a istoriei
O reprezintă culpabilizarea popoarelor.
Dacă ar fi datori băneşte
Stăpânilor lor,
Oamenii într-o zi tot ar reuşi
Sau măcar ar avea speranţa
Să-şi plătească datoria.
Dar sunt datori moral,
Sunt mereu vinovaţi
Pentru că apar mereu legi
Care îi învinovăţesc.
Puterea stăpânilor
Asupra oamenilor
Este puterea celor care iartă
Pe cei pe care îi învinovăţesc în principiu
Şi-i iartă câte o dată practic
Spre-a nu le da niciodată linişte
Că pot şi ei în viaţa lor ceva normal.
Simplul act al respiraţiei,
Simplul act al plimbării,
Simplul act al somnului,
Simplul act al construirii unei locuinţe
Vin împotriva legilor existente
şi în loc să discute
Dacă sunt sau nu normale aceste legi,
Oamenii au deprins nenorocita bucurie
De a le încălca sârguincios,
Cu îngăduinţa celor ce ar putea
Oricând să le desfiinţeze.
Aceasta e marea lor putere,
Aceasta e marea oamenilor slăbiciune:
Vinovăţia permanentă faţă de stat.
Dacă faci ceva,
Greşeşti ceva şi eşti vinovat.
Dacă nu faci nimic
Greşeşti ceva şi eşti vinovat.
Nu există cale curată,
Drumurile s-au închis,
Oricum ai vrea s-o iei:
Dacă doreşti să ajungi acasă
Trebuie să calci prin grădina cuiva,
Care şi acela nu are grădină.
şi mai e încă un lucru:
în fiecare loc unde stai,
A apărut, cu câteva clipe înainte
De a ajunge tu acolo,
O pancartă pe care scrie în şapte limbi
"Staţionarea interzisă".
Din vinovăţie în vinovăţie,
Din implicare în implicare,
Din crimă inexplicabilă
în crimă inexplicabilă
Până la sfârşitul sfârşitului,
În această stare psihologică
În care eşti mereu vinovat,
E uşor să devii,
Ca să scapi,
Mercenarul oricărei cauze
Oricât de abjecte.

1984

Să punem pe două coloane ima­ginare poezia din 1984 şi realitatea din 2009! Mai rezistă ceva din acel text fierbinte scris înaintea erei noas­tre? Nu cumva el pare un reportaj nonimaginativ al situaţiei din 2009? Nu cumva, şi astăzi, mai ales astăzi "cea mai mare forţă a istoriei o reprezintă culpabilizarea po­poa­re­lor"? Nu cumva s-a acutizat, între timp, conflictul dintre viaţa oameni­lor şi legile societăţii? Nu cumva s-a dezvoltat în mod halucinant ceea ce eu numeam atunci "vinovăţia per­ma­nentă faţă de stat"? Nu cumva fe­meia canibal mănâncă om cu pa­tru degete la o mână şi naşte copil cu pa­tru degete la o mână. Nu cumva suntem în 1984? Nu cumva "Din vi­no­vă­ţie în vinovăţie, din cri­mă inexplicabilă în crimă inexplicabilă, în aceas­tă stare psihologică în care eşti mereu vinovat e uşor să devii, ca să scapi, mercenarul oricărei cauze oricât de abjecte?".
O, marşarier!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de