x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mercurialul vanităţilor

0
Autor: Tudor Octavian 11 Dec 2009 - 00:00
Cele mai multe dintre cadourile pe care le primesc persoanele oficiale în misiunile diplomatice şi pentru care mulţumirile şi exclamaţiile nu mai contenesc sunt tocmai bune de aruncat la primul coş de gunoi. Dar nu în ţara care oferă cadourile, ci după ce delegaţii vin acasă. O bună parte din aceste reciprocităţi amabile, cum ar fi bunăoară decoraţiile, rămân în grija urmaşilor. Să le arunce sau să le vândă aceştia.

Cine a avut de-a face cu urmaşii unor oameni de seamă, din nu contează ce domeniu, i-a găsit ori descumpăniţi şi aşteptând să le spună timpul cum să procedeze cu inventarul rămas de la părinţi, ori iritaţi, fiindcă moştenirea s-a dovedit fără valoare. Evlavia copiilor, la amintirea importanţilor lor părinţi, se transformă, destul de frecvent, în ciudă.

O casă de licitaţie scoate pe tarabă, de o bună bucată de vreme, decoraţii şi alte tinichele colorate de prin străinătăţuri provenind din familia fostului premier ceauşist Manea Mănescu. Cu cât statul de la care Măneştii - soţul şi soţia - au primit medalii şi decoraţii era mai mic şi mai sărac, cu atât fala oficială era mai încărcată de titluri, sclipiri şi panglici.

Astăzi, preţul de piaţă al podoabelor ministeriale e modest, într-un raport de proporţionalitate inversat: cele mai pompoase sunt şi cele mai ieftine. Normal e să te întrebi privindu-le dacă schimbul de podoabe de odinioară, când africanii primeau oglinjoare şi mărgele şi le dădeau oaspeţilor scoici şi pene de papagal, nu era mai cinstit.

Pe pieţele Europei se vând cu toptanul ordine, medalii şi decoraţii sovietice, dar şi tot neamul de suveniruri de partid şi de stat bolşevice. Câtorva, raritatea şi numele proprietarului le asigură vandabilitatea. Numărul colecţionarilor de vanităţi ruseşti însă e mai mic decât nădăjduiau negustorii. În URSS, generalii mergeau încovoiaţi la parăzi şi festinuri, sub povara metalului care le atârna pe piepţi.

În cea mai ingrată postură se găsesc urmaşii unor pictori şi sculptori, dar şi ai altor artişti care au însemnat ceva cândva, iar moştenitorii nu cunosc nici ce au însemnat şi nici ce valoare de piaţă au operele rămase de la aceştia. Oricum ar proceda, următoarea mişcare le spune urmaşilor că precedenta n-a fost bună. Oricât de bine ar vinde din fondul moştenit, sunt chinuiţi de ideea că au fost păcăliţi. Oricât de mult s-ar strădui ca să cinstească memoria înaintaşilor, lucrarea altor urmaşi le va spune că n-au făcut destul.

Nu-i deloc simplu să fii un nimeni, dar să porţi un nume glorios. E aici şi culpa acestor părinţi faimoşi, care nu şi-au învăţat urmaşii cum să le valorizeze producţia artistică, după ce ei nu vor mai fi. Ca să nu mai vorbim despre cazurile, şi ele frecvente, în care copiii şi nepoţii descoperă adevărul: or fi fost părinţii nişte nume la vremea lor, dar timpul nu le-a confirmat notorietatea. Le-au lăsat moştenitorilor doar o iluzie şi nici aceea durabilă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de