x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mere roşii

Mere roşii

de Roxana Roseti    |    15 Noi 2009   •   00:00
Mere roşii

Un doctor dintr-un oraş de provincie împarte tuturor cu tandreţe mere roşii şi se antrenează dimineaţa ca un boxer profesionist. Este îndrăgostit de o asistentă. Tânărul medic Mitică Irod... Interpretat strălucit de Mircea Diaconu. Duminica aceasta, pe DVD, în Colecţia Cinemateca, filmul "Mere roşii". În regia lui Alexandru Tatos, filmul priveşte realitatea drept în ochi. Este foarte greu să priveşti realitatea în ochi  mai ales în aceste vremuri, când, de exemplu, japonezii îşi închiriază prieteni la nuntă şi la înmormântare. Iar experţii britanici (iar ei!) ne avertizează (citiţi în paginile 22-23) că încercarea de a scăpa de zgomot ne poate face imuni la acţiune şi reacţiune (!), într-o societate care suferă de deficit de atenţie... Scenariul cercetătorilor este destul de îngrijorător: suntem deja într-o  "pseudorealitate auditivă" pe care ne-o fabricăm sub forma unei liste de melodii sau a unui audio-book. Generaţiile următoare? Nu vor mai fi capabile să asculte cu atenţie nimic din ceea ce li se spune. Şi tot mai mulţi adulţi vor apela la psihoterapeuţi pentru a fi siguri că există, totuşi, cineva care să îi asculte... Ca să glumim puţin, ştiam noi că viitorul sună sumbru, dar nici chiar aşa, să fim totuşi optimişti şi să împărţim cu tandreţe mere roşii de câte ori avem ocazia. Nu de altceva, dar nu vrem să devină şi ele pseudoreale...

×
Subiecte în articol: editorial