x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mersul terapeutic

0
Autor: Tudor Octavian 02 Apr 2009 - 00:00
Mersul terapeutic


Medicul cardiolog mi-a zis să merg zilnic patru kilometri pe jos. Asupra mea, cifrele au un efect radical. S-ar putea spune că sufăr de boala preciziei. Dacă doctorul mi-a spus că trebuie să merg patru kilometri, şi merg doar trei şi nouă sute optzeci de metri, am probleme cu inima.



Nu-i  nici o îndoială că există un sindrom al exactităţii, aşa cum există unul al aşteptării degeaba şi unul al butoanelor. Un prieten, care a decis să stea o săptămână departe de stresul urban, s-a dus în Apuseni, într-o căsuţă fără curent electric din vârful muntelui. După prima zi a leşinat, iar când l-au luat cu salvarea şi i-au stabilit diagnosticul, a reieşit că omului i se făcuse rău fiindcă nu apăsase douăzeci şi patru de ore nici un buton de telecomandă şi nici un întrerupător. Amicul se îmbolnăvise de o nebutonare acută.

Cu harta în faţă, am stabilit mai multe trasee dus-întors, pentru zilele în care nu aveam absolut nici un motiv să ies din casă. În toate metropolele lumii, se spune "să ies în oraş". În Bucureşti, ieşitul din casă nu e totuna cu ieşitul în oraş. Tot ce te motivează în alte oraşe să umbli de dragul umblatului, al plimbării, la noi te inhibează. La Milano, o apuci la întâmplare pe o stradă şi te uiţi într-o desfătare la clădiri. La noi, numai un nebun iese din casă ca să se uite la blocuri. La Paris, te duci într-un cartier vechi şi iei la rând parcurile şi zonele cu verdeaţă. Într-o dimineaţă, mi-am făcut porţia de kilometri pe străzile vechi dinspre Mântuleasa. E atâta îngălare, nepăsare şi sufocare, pe vechile uliţi negustoreşti şi boiereşti ale Bucureştiului, că pleci să-ţi vindeci o suferinţă a inimii şi te alegi cu alta şi mai gravă, a privirii. La Londra, poţi să baţi o stradă de zeci de ori şi tot mai ai ceva de descoperit. La noi, îţi ajunge o singură preumblare, făr alt scop decât contemplaţia şi meditaţia, ca să nu mai vrei să repeţi niciodată traseul. Cu harta în faţă, de oriunde ai porni şi oriunde ţi-ai propune să ajungi pe jos, te apucă o plictiseală de moarte. Numai gândul că va trebui să baţi la infinit aceste străzi ani de zile, ca să nu mori repede de inimă, te face să gândeşti că e preferabil să mori repede.

E destul să-ţi propui să iei Bucureştiul la picior, în nu contează care direcţie, ca să nu-ţi mai doreşti să repeţi în vecii vecilor aventura. Şi apoi, e mai bine  să mori de inimă, decât de silicoză sau de mârlăniile mulţimii. Când cardiologii din toată lumea le recomandă pacienţilor să meargă zilnic patru kilometri pe jos, aceştia ar trebui să precizeze: nu şi în Bucureşti. Tot ce-i o plăcere pentru orice orăşean din vestul Europei, în Bucureşti e o pedeapsă. Cei patru kilometri de mers pe jos, pe care ar fi să-i bată în fiece zi cardiacii Capitalei, sunt de fapt o penitenţă. Un preţ pentru luxul de a se fi îmbolnăvit de inimă, deşi oraşul le permitea, cu praful şi poluarea din trafic, soluţii mult mai comode, care să nu-i pună pe drumuri. Cum ar fi un cancer la plămâni, o intoxicaţie cu gaze la Universitate, un cuţit în spate în Ferentari sau un infarct sever, într-o secţie financiară supraaglomerată.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de