x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Meseria de post-cenzor

Meseria de post-cenzor

de Tudor Octavian    |    17 Noi 2011   •   21:00

O meserie "din domeniul culturii", uitata la procesul dictaturii, e ace­ea de cenzor. Meserie ori poate des­tin. Nu i-am cunoscut pe cenzorii cartilor si ai articolelor mele decat atat cat imi dadeau ei voie sa-i cunosc. Unii functionau ca ve­ri­t­a­bile eminente cenusii. Cativa, ei insisi autori, tineau sa stii ca "au dat drumul la carte". Re­la­tia cu cenzorii lucrand la ve­dere sau, mai bine zis, sub aco­pe­rire, ca politistii infiltrati in me­diile de raufacatori, era una pe care am putea-o numi complexa, desi s-ar chema mai curand perfida. Manifestand un tip de amabi­li­ta­te ce trebuia sa aduca a miniconspiratie, cenzorul iti cumpara pe nimic sufletul. In fond, ce in­semna ca "a dat drumul la carte"? Putea sa insemne si ca lucrarea ta, in ciuda a ce gandeai despre ea, era suficient de oportunista ca sa treaca drept "opera angajata". Dar si ca avea unele probleme trecute de el cu vederea. Putea sa insemne si ca nu contai ca dusman prefacut al stapanirii, dar si ca tocmai scrisesesi un roman care le placea pana si cenzorilor.

In edituri se practica un soi de pre-cenzura cu plasa rara. Redactorii iti faceau hatarul sa ingaduie pa­saje ori capitole "care ridicau pro­bleme", ca sa aiba, la discutia fi­na­la, de acceptare pentru tipar a lucrarii, pe cine da discret vina. Pe cenzura "de sus" cu plasa dea­sa. Dupa doua-trei sau mai multe lec­turi la doua, trei sau mai multe ni­veluri, autorul era adus in si­tu­a­tia de a nu mai putea da vina, pentru mutilarea operei sale, nici ma­car pe redactorii si directorii editurilor.

Putini stiu insa ca a existat si o "post-lectura". Post-cenzura. De fapt, cea mai stranie forma de ope­ratie pe creier deschis ce putea fi conceputa de o minte de vechil. Dupa ce cartile se tipareau si dupa ce apareau pe piata niste comentarii semnificative, indivizii de la de­partamentul post-lectura le ci­teau ca dupa batalie, in vederea in­toc­mirii unui proces de intentie. Se deducea, din efectele pe piata ale cartii, cine erai tu cu adevarat, cat de devotat erai, in gandire, sistemului, ce impact la cititorii di­zi­denti aveau scrierile tale. Daca, la cen­zura, un scris cu oarece sub­in­te­les putea sa treaca, la post-lectura era retinut numai subintelesul. Se facea o evaluare la rece a ca­racterului autorului si a modului in care putea fi apucat de coada fara sa muste. Ceva de genul "pe noi nu ne minti". La departamentul de post-cenzura se decelau ten­din­te­le pe categorii de interese, pe gru­puri si directii intelectuale si de aici plecau recomandarile pentru aprobari de burse in stra­i­na­ta­te, pentru catedre la scoli si universitati occidentale, pentru func­ti­i­le in breasla.

×