Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prejudecata că regimul comunist a fost exclusiv impus românilor din afară spre a le perverti apoi sufletul şi mintea, a generat iluzia că doar generaţiile care nu l-au experimentat personal vor aduce României democraţia adevărată. În realitate, chiar dacă suprastructurile comuniste au sosit la noi pe tancurile sovietice, discursul şi practicile comuniste au corespuns tradiţiilor autoritar-egalitariste ale românilor. Aşa se face că generaţiile post-comuniste care lipsite de contactul direct cu comunismul real, nu au învăţat să se teamă şi să se ferească de el, îi repetă azi turpitudinile.
Promovată de opoziţie, moţiunea de cenzură este actul unei minorităţi parlamentare ale cărei voturi sunt insuficiente spre a asigura succesul. Dincolo de avertismentul moral-politic pe care îl reprezintă, moţiunea are însă şi rolul utilitar al unui test. Ea oferă ocazia de a verifica dacă executivul mai are un sprijin politic suficient spre a guverna. Pentru ca testul să fie relevant, întregul parlament trebuie să se exprime prin vot.
Caracterul secret al votului nu este un drept al aleşilor ci dreptul comunităţii cetăţenilor-electori, ca subiect colectiv. Corelativ acestuia parlamentarii au obligaţia de a vota secret. Legea prevede recurgerea la vot secret atunci când în discuţie sunt subiecte de maximă importanţă de natură a-i pune pe parlamentari într-un conflict de loialitate: loialitatea faţă de prietenii individuali şi cea faţă de interesele colective sau loialitatea faţă de partidul din care fac parte şi cea faţă de cetăţenii care i-au ales. În atari situaţii singurul arbitru la care se poate recurge este chiar conştiinţa parlamentarului. Pentru ca ea să fie liberă de spaime, presiuni şi alte asemenea consideraţiuni externe cauzei, trebuie să se exprime în cadrul asiguratoriu al votului secret. Această procedură, fără a fi o garanţie absolută, este protecţia maximă care poate fi oferită libertăţii de decizie a parlamentarilor. O libertate cerută de interesele alegătorilor.
Sistemul votului uninominal a fost prezentat ca o formulă de natură a-i lega pe parlamentari mai mult de alegători decât de liderii de partid. S-a dovedit că nu este aşa. În România un asemenea sistem a adus în Parlament nu pe democraţii ci pe potentaţii locali. Spre a aduna această masă impredictibilă în frontierele unei logici naţionale, în mod ilegal votul secret s-a pervertit în vot la vedere. Ultima expresie a acestuia este non-votul la vedere - adică refuzul de a testa prin vot prezenţa şi natura majorităţii parlamentare reale. În consecinţă, erorile de guvernare comise în executarea contractului social nu mai pot fi corectate paşnic de către cetăţeni prin intermediul reprezentanţei lor parlamentare. Se ajunge astfel, prin negarea democraţiei, la o nouă dictatură, fie ea şi deghizată în haine democrate. Or, dictatura nu se combate în Parlament ci în stradă, pe baricade. Aceasta este morala cea mai îngrijorătoare a exerciţiului democratic eşuat de săptămâna trecută.
